Antena 3 CNN Politică Un nou posibil înlocuitor al lui Valeriu Zgonea la șefia Camerei Deputaților - surse

Un nou posibil înlocuitor al lui Valeriu Zgonea la șefia Camerei Deputaților - surse

Un nou posibil înlocuitor al lui Valeriu Zgonea la șefia Camerei Deputaților - surse
13 Iun 2016   •   14:05

Revocarea lui Valeriu Zgonea de la şefia Camerei Deputaţilor va fi tranşată cel târziu până miercuri, după aproape 2 luni de amânări şi certuri. Deputaţii au făcut modificările la regulament și a mai rămas un singur pas. Liderii grupului care l-au propus funcţie aduc la cunoştinţa Biroului Permanent decizia retragerii sprijinului politic, iar Biroul Permanent îl introduce pe ordinea de zi a următoarei şedinţe de plen, unde se adoptă hotărârea referitoare la vacantarea funcţiei.

Potrivit reporterului Antena 3 Andreea Dumitrache, este un adevărat război pentru fotoliul de președinte al Camerei Deputaților, dorit atât de mult de fostul premier Victor Ponta.

Totuși, surse din PSD spun că, în afară de fostul premier Ponta și vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, și președintele PSD Liviu Dragnea ar putea fi în cărți pentru această funcție.

×
Parteneri
Urgie la Vâlcăneşti, în Prahova. Oamenii, blocaţi în case!
x close