Antena 3 CNN Actualitate Băsescu, între SUA şi prietenia lui cu dictatorul sirian Bashar al-Assad

Băsescu, între SUA şi prietenia lui cu dictatorul sirian Bashar al-Assad

Băsescu, între SUA şi prietenia lui cu dictatorul sirian Bashar al-Assad
Sursa foto: Foto: Agerpres
31 Aug 2013   •   22:46

Legătura dintre preşedintele Traian Băsescu şi dictatorul sirian, Bashar al-Assad, a fost readusă în atenţia publică în cadrul emisiunii  Q&A, în care a fost prezentată o nota diplomatică redactată de fostul ambasador Nicholas Taubman şi catalogată drept "confidenţială".

Nota diplomatică, dezvăluită de WikiLeaks, descrie vizita de rămas-bun pe care oficialul american i-a făcut-o preşedintelui, la sfârşitul lui noiembrie 2008.

Printre subiectele discutate figurează şi Siria. Nota diplomatică americană precizează că preşedintele Traian Băsescu i-a transmis lui Taubman un mesaj pe care îl primise de la liderul sirian Bashar al-Assad.

Iată ce conţinea nota:








×
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close