x close

Chirurgul Radu Zamfir, unul dintre supravieţuitorii accidentului aviatic din Apuseni, a devenit şef al Agenţiei Naţionale pentru Transplant

de S.T.    |    05 Mar 2019   •   13:19
Chirurgul Radu Zamfir, unul dintre supravieţuitorii accidentului aviatic din Apuseni, a devenit şef al Agenţiei Naţionale pentru Transplant 534 Foto: Agerpres

Unul dintre supravieţuitorii accidentului aviatic din Apuseni a devenit şef al Agenţiei Naţionale pentru Transplant.

Chirurgul Radu Zamfir a fost numit în funcţie de ministrul Sănătăţii.

De-a lungul carierei sale dedicate activităţii de transplant, doctorul Zamfir a primit mai multe distincţii, printre care şi o Diplomă de excelenţă pentru contribuţia deosebită şi implicarea în dezvoltarea activităţii de transplant hepatic în România.

Ca o ironie a sorții, în 2014, avionul în care au murit Adrian Iovan şi Aura Ion s-a prăbușit cu echipa de medici care mergeau să preleveze un organ tot pentru transplant.

Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati