După un drum anevoios dinspre Antakya, echipa Antena 3 CNN formată din Cristi Popovici, George Chironică şi Gică Borţuneanu a ajuns în Gaziantep, oraş capitală de provincie, aflat în apropierea epicentrului seismelor care au devastat ţara.
Şi în Gaziantep salvatorii încă se luptă să scoată oameni vii din ruine. Din păcate, cu fiecare oră care trece, șansele ca supraviețuitori să mai fie găsiți sunt din ce în ce mai mici. Se închide fereastra aceea până la când, până când speranța de a găsi pe cineva în viață mai există, spun experții.
Chiar și așa, salvatorii, pompierii, cei care lucrează în construcții, încearcă să ajungă la aceste victime.
Gaziantep este un oraș mare din Turcia, peste 2 milioane de locuitori. Nu este dezastrul pe care l-am văzut ieri la Antakya, unde 99 % din oraș a fost ras de pe fața pământului.
Aici sunt în continuare clădiri. Majoritatea au rămas în picioare, chiar dacă suntem în apropierea epicentrului seismului.
Însă vorbim de câteva sute de astfel de imobile care au fost afectate grav, multe prăbușindu-se, altele fiind în starea avansată de prăbușire. Sunt fisurate , nu se mai poate locui în ele.
De altfel, foarte mulți oameni și-au petrecut nopțile în mașini, dormind. în parcări. S-au instalat niște corturi de către tot felul de organizații, însă nu sunt încălzite, iar noaptea trecută au fost minus 5 grade la Gaziantep.
După ce președintele Erdogan a cerut hotelierilor să deschidă ușile pentru sinistrați, toate hotelurile, cel puțin de aici, din Gaziantep, s-au umplut instantaneu de oameni. Noaptea trecută dormeau unii peste alții în recepție, în camere, până la etajul 1 maximum, deoarece mai sus de etajul 2-3 nu li s-a permis accesul, pentru că în cazul unui unui nou cutremur, clădirile sunt în pericol de prăbușire.
Ceea ce ar fi trebuit să facă autoritățile turce fac mult mai bine privații
Peste 16.000 de morți este ultimul bilanț și ne apropiem de acea cifră sumbră pe care o estimau autoritățile turce, de peste 20.000.
Răspunsul autorităților a fost destul de rapid, pentru că bilanțul clădirilor distruse în Gayiantep nu a fost chiar atât de mare.
Eu aș fi vrut ca cineva din Guvernul României să vină să ia lecții de pe urma a ceea ce se întâmplă aici, și în cazul în care - Doamne ferește! - și România este lovită de un astfel de cutremur, să nu facem greșelile pe care le fac ei în aceste zile.
Pentru că sunt oameni care nu au unde să stea, efectiv mor de frig în mașini dacă nu se intervine. Nu sunt corturi de campanie, nu sunt zone unde refugiații sinistrații să se adune.
De partea cealaltă sunt foarte mulți voluntari, fără de care numărul victimelor ar fi fost mult mai mare. Cel puțin în Antakya și în Adana, pe unde mergeam găseai pe cineva care să-ți aducă o sticlă cu apă, să-ți aducă o bucată de pâine, să aibă grijă de tine.
Ceea ce ar fi trebuit să facă autoritățile turce fac mult mai bine privații, patroni de marketuri, de restaurante... Veneau cu cutii de napolitane, pâine, apă, ciorbă - fiecare ce ce avea - și împărțea când te vedea că ești salvator sau sinistrat.
Cel puțin în zonele acestea în care am ajuns, lumea avea măcar ce să mănânce.
Nu există însă pături, nu există spații de dormit, nu există acces la electricitate sau la comunicații. Și asta este marea problemă, pentru că se intervine foarte greu și pentru că salvatorii nu pot comunica unii cu alții în mare parte din regiunile afectate de cutremur.
Pompierii, spre exemplu, dacă au nevoie de un cric, de un utilaj nu au pe cine să anunțe, pentru că nu merge absolut nicio comunicație.
Se vor rezolva lucrurile astea în timp, dar din păcate se trece de fereastra de siguranță până în care mai pot fi găsiți supraviețuitori.
Degeaba vii și intervii după două săptămâni când toată lumea e moartă. Din păcate, da, șansele de supraviețuire sunt din ce în ce mai mici pentru cei care au rămas prinși sub ruine.
