Antena 3 CNN Actualitate Cultură Actorul Ion Caramitru a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor din Bucureşti

Actorul Ion Caramitru a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor din Bucureşti

Actorul Ion Caramitru a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor din Bucureşti
Sursa foto: Foto: Antena 3
29 Mar 2012   •   11:02

Actorul, regizorul, fondatorul şi totodată preşedintele Uniunii Teatrale din România (UNITER), Ion Caramitru, a primit joi o stea pe Aleea Celebrităţilor - Walk of Fame din Piaţa Timpului din Capitală, în semn de respect şi apreciere pentru întreaga activitate.
   
Potrivit organizatorilor, evenimentul are loc în anul când se aniversează prima Gală UNITER şi, de asemenea, în anul dedicat marelui dramaturg I. L. Caragiale.
   
Ion Caramitru a primit o stea de aur oferită de Casa de bijuterii Sabion şi i-a fost înmânată de către Primăria Capitalei "Placheta Bucureştiului".
   
Proiectul Aleea Celebrităţilor este iniţiat de Teatrul Metropolis, Cocor şi Primăria Municipiului Bucureşti şi a debutat în ianuarie 2011.
   
Pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului au primit deja stele mari personalităţi ale culturii româneşti precum Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Radu Beligan, Amza Pellea (postum), Maia Morgenstern, Alexandru Tocilescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Ileana Stana Ionescu, Sebastian Papaiani, Draga Olteanu-Matei, Mircea Albulescu, Mariana Mihuţ şi Stela Popescu.
 




×
Subiecte în articol: Ion Caramitru
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close