Antena 3 CNN Actualitate Cultură De ce trece Institutul pentru Studierea Holocaustului în coordonarea premierului. Vezi explicaţia directorului instituţiei

De ce trece Institutul pentru Studierea Holocaustului în coordonarea premierului. Vezi explicaţia directorului instituţiei

De ce trece Institutul pentru Studierea Holocaustului în coordonarea premierului. Vezi explicaţia directorului instituţiei
Sursa foto: Foto: Mediafax
de M.Z.    |    30 Aug 2012   •   12:54

Directorul Institutului pentru Studierea Holocaustului "Elie Wiesel", Florian Alexandru, a declarat, joi, că instituţia pe care o conduce a fost cea care a cerut trecerea din subordinea Ministerului Culturii în coordonarea premierului, pentru "prestigiu şi vizibilitate".

"A fost o solicitare a Institutului pentru Studierea Holocaustului, am făcut memorandum prin care am solicitat resubordonarea instituţiei de la Ministerul Culturii în coordonarea prim-ministrului. Este un proiect mai vechi al nostru, a început din toamna anului trecut şi acum s-a finalizat. Prin obiectivul pe care îl are Institutul a fi în coordonarea prim-ministrului înseamnă a avea o vizibilitate mai mare şi o posibilitate mai bună de a îndeplini funcţiunile, obiectivele sau menirea acestui institut", a susţinut Alexandru Florian, potrivit Mediafax.

El a precizat că acest demers a fost fundamentat pe mai multe argumente, principalul fiind legat de posibilitatea creşterii "prestigiului şi vizibilităţii" instituţiei.

"Faptul că suntem o instituţie publică ce coordonăm la nivel naţional cercetarea în domeniu, faptul că administrăm Memorialul Victimelor Holocaustului din România, faptul că avem ca obiect de activitate printre altele să monitorizăm şi să realizăm recomandările Comisiei Wiesel care a funcţionat în 2003-2004 şi avem parteneriate cu instituţii importante din străinătate, cum ar fi Muzeul Holocaustului din Washington, Yad Vashem de la Ierusalim sau Memorialul de Shoah de la Paris şi am considerat că prin această repoziţionare, care este de fapt o creştere a prestigiului, oferă de fapt o posibilitate de creştere a prestigiului şi de vizibilitate pentru institut, ăsta a fost argumentul principal", a explicat directorul executiv al Institutului "Elie Wiesel".

Întrebat dacă acest transfer presupune şi o eventuală alocare suplimentară de fonduri pentru activităţile instituţiei, Florian a răspuns:

"Funcţionăm din 2005, nu am avut probleme financiare să nu putem să ne îndeplinim proiectele anuale pe care le avem, cred că din punct de vedere al subvenţiei bugetare pe care o vom primi va fi una conformă cu proiectele pe care ni le propunem. (...) Nu am avut probleme financiare nici până acum şi nu cred că vom avea nici de acum încolo".

Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel" trece din subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor în coordonarea prim-ministrului, potrivit unei Hotărâri de Guvern, publicate în Monitorul Oficial.



×
Subiecte în articol: guvern ministerul Culturii
Parteneri
Incendiu la etajul 12 al unui bloc din București, în noaptea de Înviere
x close