Antena 3 CNN Actualitate Cultură Europa se află în criză şi UE este premiată. Şase lideri europeni refuză categoric să participe la ceremonia de acordare a premiului Nobel

Europa se află în criză şi UE este premiată. Şase lideri europeni refuză categoric să participe la ceremonia de acordare a premiului Nobel

Europa se află în criză şi UE este premiată. Şase lideri europeni refuză categoric să participe la ceremonia de acordare a premiului Nobel
Sursa foto: Foto: armradio.am
30 Noi 2012   •   11:13
Optsprezece lideri europeni, inclusiv preşedintele francez şi cancelarul german, au confirmat participarea la ceremonia de înmânare a premiului Nobel pentru Pace Uniunii Europene. Alţi şase lideri europeni, între care premierul britanic, au declinat invitaţia la ceremonia care va avea loc pe 10 decembrie la Oslo, informeauă AFP.

Mai mulţi lideri europeni au considerat că acordarea premiului Nobel Uniunii Europene în plină criză a fost surprinzătoare.

Miercuri, preşedintele francez a anunţat că va merge la Oslo, unde se va întâlni în special cu Angela Merkel.

În schimb, şeful Guvernului britanic, David Cameron, a declarat încă de săptămâna trecută că nu va asista la ceremonie, un refuz perceput ca un semn al lipsei de entuziasm pentru proiectul european.

Premierul suedez Fredrik Reinfeldt, reţinut la Stockholm de ceremoniile celorlalte premii Nobel, şi preşedintele ceh Vaclav Klaus, un eurosceptic convins, nu vor fi nici ei la Oslo.

Premiul Nobel îi va fi înmânat lui Van Rompuy alături de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi cel al Parlamentului European, Martin Schulz.

În mod paradoxal, premiul Nobel va fi atribuit într-o ţară care a refuzat de două ori, prin referendum, aderarea la UE.


 




 

×
Parteneri
Vremea severă a făcut prăpăd în mai multe zone din țară
x close