Antena 3 CNN Actualitate Descoperirea uriașă la Sarmizegetusa Regia: Un misterios templu dacic iese la iveală după două milenii

Descoperirea uriașă la Sarmizegetusa Regia: Un misterios templu dacic iese la iveală după două milenii

Alexandra Dima
1 minut de citit Publicat la 10:13 12 Sep 2021 Modificat la 10:23 12 Sep 2021
o_1f9ue5qji1fke1oqh1vom57819tsl.jpg
Sursa foto: CJ Hunedoara

Deși săpăturile au început încă din 2017, cercetătorii au fost rezervați în a se pronunța cu privire la noul templu. Acum însă se declară convinşi că rămăşiţele scoase la iveală sunt ale unui templu dacic, al cărui plan includea 60 de baze de calcar, scrie Adevărul

Edificiul estimat la 350 de metri pătraţi, ar fi fost ridicat pe locul altei construcţii, mai vechi, care a fost distrusă de foc. Sunt indicii că este vorba de un lăcaș de cultc al dacilor, mai ales că se află în zona sacră şi spre el porneşte o ramificaţie din drumul antic pavat din Sarmizegetusa Regia.

Ruinele aşezării vor rămâne îngropate în pâmânt, pentru a fi conservate, în aşteptarea viitoarelor campanii arheologice.



În afara noii descoperiri, cercetările arheologice au dus la dezvelirea a şapte temple (două circulare, cinci patrulatere) în Sarmizegetusa Regia, pe două mari terase: a X-a, respectiv a XI-a. Templul mare rotund a fost cercetat sistematic în două etape, în intervalul 1921-1924 şi în campaniile 1950-1951. Celelalte şase temple au fost identificate şi dezvelite în anii 50 şi 60. Ele sunt Templul patrulater mic, Templul patrulater mare, Templul mic rotund, Templul mare de andezit de pe terasa a X-a, Templul mare de calcar şi Templul mic de calcar.

Cu opt temple şi sanctuare antice, pe o suprafaţă mai mică de trei hectare, Sarmizegetusa Regia este unul dintre locurile cu cea mai mare aglomerare de edificii de cult antice din Europa.

 

×
x close