Antena 3 CNN Actualitate Educație Schimbări majore pentru voucherele educaționale în noul an şcolar. Marcel Boloş: "Poate chiar creștem valoarea voucherului"

Schimbări majore pentru voucherele educaționale în noul an şcolar. Marcel Boloş: "Poate chiar creștem valoarea voucherului"

Mecanismul de acordare a voucherelor educaționale pentru copiii din medii vulnerabile va fi schimbat din anul școlar 2023-2024, a anunţat ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Marcel Boloş.

Schimbări majore pentru voucherele educaționale în noul an şcolar. Marcel Boloş: "Poate chiar creștem valoarea voucherului"
Sursa foto: Facebook
de Georgiana Adam    |    25 Noi 2022   •   11:51

Mai exact, valoarea voucherelor ar putea să crescă, de la 500 de lei, cât este acum, până la 750 de lei.

"Vom gândi o platformă informatică dedicată pentru voucherele elevilor și vom folosi bazele de date de la ANAF, pentru a verifica venitul mediu pe membru de familie. 

Pur și simplu, inspectoratele școlare au situația copiilor aflați în evidențe, iar de la finanțe să preluăm veniturile pe membru de familie, să încercăm prin aceste baze de date – de la Finanțe și de la Ministerul Educației – să scoatem lista de beneficiari, cum am procedat la voucherele sociale când nu trebuie să depună nimeni cerere (...).

Citeşte şiPeste 190.000 de copii vor primi voucherele educaționale de 500 de lei până în prima săptămână din decembrie

Schimbăm mecanismul în totalitate. Va fi cu o platformă dedicată. Cu inspectoratele școlare merge extraordinar de greu toată procedura. 

Și noi trebuia să le avem date înainte de începerea anului școlar, ca să se poată cumpăra rechizitele, și în august cumva să virăm acei bani pentru toți beneficiarii.

Lucrăm la un mecanism nou care va presupune ca, înainte de începerea anului școlar, să facem aceste viramente și să regândim, pentru că a crescut semnificativ numărul beneficiarilor acestui program, care este foarte așteptat de părinți și de către elevi. 

Vrem să le introducem inclusiv cumpărarea de carte, să-și poată cumpăra și cărți, poate chiar să creștem valoarea voucherului de la 500 la 750 de lei, să introducem mai multe facilități pentru a sprijini începutul de an școlar, cu hăinuțe, rechizite școlare, ghiozdan, cărți și tot ce le mai trebuie pentru parcursul educațional", a declarat ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Marcel Boloş, potrivit edupedu.ro.
 

×
Subiecte în articol: vouchere vouchere elevi marcel bolos
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close