Antena 3 CNN Actualitate FILMUL tragediei de la salonul PERLA. Cum a acţionat UCIGAŞUL

FILMUL tragediei de la salonul PERLA. Cum a acţionat UCIGAŞUL

FILMUL tragediei de la salonul PERLA. Cum a acţionat UCIGAŞUL
Sursa foto: foto: mediafaxfoto.ro
06 Mar 2012   •   18:05

Potrivit probelor administrate în cauză, până în acest moment al cercetărilor a rezultat că pregătirea  acţiunii criminale cu unele detalii, având în vedere că pe parcursul zilei de ieri, anterior dezlănţuirii de violenţă s-a deplasat la locul de muncă al soţiei (una dintre cele două victime) şi a ameninţat-o cu un rău iminent. Acest indiciu reprezintă un fapt relevant ce demonstrează periculozitatea si aptitudinea de a dezvolta in timp,  relativ scurt, de câteva ore o furie şi o violenţă extremă.

Bărbatul a intrat cu degetul pe trăgaci şi a tras până când nu a mai avut gloanţe. A avut o singură ţintă precisă: soţia. Cuprins de o transă criminală, a tras apoi în tot ce a mişcat.

Ieri, bărbatul a stabilit timpul şi locul execuţiei soţiei sale. La muncă, în timpul programului. Ucigaşul a venit cu trei ore înainte de măcel la coafor să discute cu ea.
Pentru femeie era doar încă o ceartă. Pentru el, erau ultimele ei vorbe înainte de execuţie.

A spus că se va întoarce. Dar de fapt nici nu plecase. S-a plimbat prin parc, a aşteptat pe bancă. Trei ore mai târziu, a revenit. Cu un pistol profesionist în buzunar. De cum a intrat în coafor, în faţa bărbatului au sărit soţia lui şi casiera salonului.

Atunci a scos pistolul de sub haină şi a început să tragă. Prima ţintă vie a fost chiar soţia. A ţintit spre inimă. A tras apoi alte trei gloanţe în casieră - fără să clipească. După ce s-au prăbuşit cele două femei, ucigaşul a tras în oricine i-a ieşit în cale. Manichiurista a fost împuşcată în ambele picioare. Tirul criminal a continuat. Alţi patru clienţi ai salonului au fost împuşcaţi, până când muniţia s-a terminat.

În urma focurilor executate, două persoane au   decedat, iar şase multiple leziuni prin împuşcare.

Dacă ar mai fi avut gloanţe, ar mai fi fost victime. 25 de persoane se aflau în momentul atacului în coafor. După ce şi-a golit încărcătorul de cele 11 gloanţe, a rămas în coafor. A sunat câteva rude ale soţiei care zăcea lângă el.

6 minute de teroare, focuri de armă şi sânge. Fără să se uite la masacrul pe care l-a lăsat în urmă, bărbatul a ieşit calm din coafor.

După comiterea faptelor, s-a deplasat la o instituţie apropiată, unde a pus pistolul pe masă şi a rugat paznicul să anunţe poliţia, pentru că a făcut o prostie.

N-a apucat să-şi termine cuvintele. Doi poliţişti care se aflau în zonă au intrat peste el şi l-au imobilizat.

Numărătoarea victimelor s-a făcut cu mâna la încheietură, în căutarea pulsului. Casiera murise pe loc. Soţia bărbatului mai dădea semne slabe de viaţă. A murit pe targă. Asta voia să audă şi criminalul.

Pe casieră o ura aproape la fel de mult ca pe soţie. Era prietena ei cea mai bună. Ceilalţi şase oameni împuşcaţi au fost duşi la spital de o caravană de ambulanţe. Trei peste drum, la Floreasca. Ceilalţi trei la Elias.



×
Parteneri
Tradiţii şi obiceiuri de Izvorul Tămăduirii
x close