Antena 3 CNN Actualitate Fost director din Ministerul Mediului, reținut de procurorii DNA pentru trafic de influență. În prezent este director în Autoritatea Vamală Română

Fost director din Ministerul Mediului, reținut de procurorii DNA pentru trafic de influență. În prezent este director în Autoritatea Vamală Română

Procurorii DNA au anunțat că marți a fost reținut, pentru 24 de ore, un fost director din Ministerul Mediului, acuzat de trafic de influență.

de Mia Lungu    |    26 Apr 2023   •   13:47

Update 15:30 "Ca urmare a informațiilor apărute în mass-media referitoare la reținerea de către Direcția Națională Anticorupție a domnului Dinu-Octavian Nicoleascu, directorul Direcției buget și contabilitate din cadrul Autorității Vamale Române, pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență, subliniem că, la data faptei, acesta nu era angajat în cadrul Autorității Vamale Române.

Pentru a nu se crea confuzii în rândul opiniei publice, reiterăm că faptele de care respectivul funcționar public este suspectat, nu au legătură cu activitatea desfășurată în cadrul Autorității Vamale Române.

Autoritatea Vamală Română a oferit și va oferi sprijin permanent organelor de cercetare penală și va lua măsurile legale ce se impun cu privire la raportul de servicul al funcționarului public în cauză."

Știrea inițială: Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea inculpatului Nicolescu Dinu-Octavian, pentru 24 de ore.

La data faptei acesta era director economic în cadrul Ministerului Mediului, iar în prezent ocupă funcția de director al Autorității Vamale Române, pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență.

În ordonanța procurorilor se arată că, în luna aprilie 2020, inculpatul, printr-un intermediar, i-ar fi pretins unui om de afaceri, martor în cauză, suma de 1.000.000 lei pentru a-și exercita influența pe care acesta ar fi lăsat să se înțeleagă că o avea asupra unor funcționari publici din cadrul Ministerului Mediului și că i-ar determina pe aceștia să dispună anularea obligațiilor fiscale, în valoare de 5.699.189 lei, pe care societatea omului de afaceri le avea de achitat către Administrația Fondului pentru Mediu.

"În contextul menționat mai sus, în datele de 13 și 14 aprilie 2020, inculpatul Nicolescu Dinu-Octavian, prin același intermediar, ar fi primit în două tranșe (500.000 lei și 495.000 lei) suma totală de 995.000 de lei", se arată în comunicat.

Citește și: Gabi Bădălău, trimis în judecată de DNA pentru că ar fi dat mită unui primar din Giurgiu

Conform acestuia, presupusul "litigiu" pe care societatea omului de afaceri îl avea cu Administrația Fondului pentru Mediu nu a fost "rezolvat" până în prezent.

Miercuri, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

×
Parteneri
A început distribuirea pensiilor pe luna mai. Anunţul Poştei Române
x close