Antena 3 CNN Actualitate Generalul Daniel Petrescu, şeful Statului Major al Apărării, va efectua o vizită oficială în SUA

Generalul Daniel Petrescu, şeful Statului Major al Apărării, va efectua o vizită oficială în SUA

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, va efectua o vizită oficială în Statele Unite ale Americii, în perioada 31 octombrie – 9 noiembrie, anunță MApN.

Generalul Daniel Petrescu, şeful Statului Major al Apărării, va efectua o vizită oficială în SUA
Sursa foto: Hepta | Mediafax Foto / Ovidiu Matiu
de Georgiana Adam    |    30 Oct 2022   •   16:25

În program sunt planificate întrevederi cu președintele Comitetului Întrunit al Șefilor de State Majore, șefii categoriilor de forțe, precum și cu reprezentanți ai unor think-tank-uri din domeniul securității.

Vizita șefului Statului Major al Apărării se înscrie în cadrul acțiunilor de consolidare susținută a cooperării militare cu SUA, spune ministerul.

Relațiile solide de colaborare existente între cele două armate se subsumează obiectivelor Parteneriatului Strategic dintre țara noastră și SUA, urmărind interesele naționale ale României de promovare a stabilității în Europa, potrivit Mediafax.

În marja vizitei, generalul Daniel Petrescu are incluse și întâlniri cu Adjunctul General al Gărzii Naționale din Alabama, partener al Armatei României în cadrul programului „STATE PARTNERSHIP”, precum și cu militarii români aflați la post în comandamentele din Tampa, Florida.

×
Subiecte în articol: daniel petrescu SUA MApN
Parteneri
Crimă pe stradă, în plină zi! O femeie din Olt a fost ucisă de soț
x close