Antena 3 CNN Actualitate Închisoare pe viaţă pentru criminalul din Bascov care şi-a omorât părinţii, sora, fratele şi nepoata

Închisoare pe viaţă pentru criminalul din Bascov care şi-a omorât părinţii, sora, fratele şi nepoata

Bărbatul din Bascov,  Argeş, care şi-a ucis familia în august 2022, a fost condamnat pe viaţă, au decis magistraţii. 

de Georgiana Adam    |    10 Mar 2023   •   14:50

Argeșeanul a omorât cinci oameni, iar procurorii au decis că este omor calificat pentru că avea totul plănuit. 

Decizia instanţei de condamnare pe viaţă este în primă instanţă, astfel că ea poate fi atacată cu recurs.

Individul care suferea de afecţiuni psihice le-a luat viaţa părintilor lui, surorii, fratelui şi nepoatei. 

"În temeiul art.188 alin. 1 – art.189 alin. 1 lit. a), f), h) C. pen. cu aplic. art. 199 alin. 1 C. pen. şi art. 35 alin. 1 C. pen., condamnă pe inculpatul Letcan Viorel, fără antecedente penale, la pedeapsa detenţiunii pe viaţă, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, în formă continuată. În temeiul art. 65 alin. 2 C.pen, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 literele a), b), e), f), h), şi n) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părinteşti, dreptul de a fi tutore sau curator, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme şi dreptul de a comunica cu partea civilă Rusu Gheorghe (soţul victimei Rusu Genţiana şi tatăl victimei Rusu Silvia) ori de a se apropia de aceasta, ce se va executa conform art. 65 al. 3 C.penal, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale", se arată în comunicatul de presă.

Cum a acționat criminalul de la Bascov și de ce niciunul dintre adulți nu a reacționat la atac

Armele crimei de la Bascov au fost un ciocan și mai multe pietre, iar imaginile de la locul masacrului i-au șocat până și pe anchetatorii cu zeci de ani de experiență.

Întreaga comunitate a fost anul trecut în stare de șoc. Oamenii cunoșteau familia și spun că ucigașul era un individ cu probleme psihice, dar un om liniștit care nu a lăsat vreo secundă de bănuit că ar fi un ucigaș.

Supărarea lui ar fi pornit de la un cadou. Vecinii spun ca ar fi fost furios din cauza faptului că îi oferise un lănțișor nepoatei sale, dar aceasta refuza să îl poarte. 

Surse din anchetă spun că el a acționat în toiul nopții. Acesta și-ar fi omorât prima dată părinții și fratele, după care a așteptat dimineața, când cumnatul său urma să plece la muncă.

Imediat ce acesta a plecat, criminalul a dat năvală în casa surorii lui, pe care au ucis-o cu sânge rece. De asemenea a ucis-o și pe fiica acesteia, în vârstă de numai cinci ani.

Sursele citate spun că primul atacat a fost tatăl, în timp ce ieșea de la baie. Victima a fost lovită în nenumărate rânduri cu diferite corpuri dure. Imediat ce acesta a căzut la pământ, criminalul și-a atacat mama și ulterior fratele care dormea, fiind extrem de obosit după tura de noapte.

Imediat după ce și-a ucis membrii familiei, criminalul a rămas alături de aceștia în casă, până dimineața, când a intrat în locuința surorii lui și a ucis-o.

În momentul în care a fost găsit de polițiști, agresorul avea asupra lui un cuțit cu care încercase să își ia viața. A încercat să opună rezistență oamenilor legii, însă nu a reușit.

După ce şi-a omorât sora, nepoata, părinţii şi fratele, bărbatul de 53 de ani a încercat să fugă. A fost găsit de autorităţi cu ajutorul vecinilor.

A fost imobilizat şi dus în arest, iar asupra lui au fost găsite două spray-uri cu piper..

Profilul criminalului din Bascov care şi-a omorât familia

Bărbatul a fost evaluat în 2004 de o comisie specială pentru persoanele cu handicap. A dobândit atunci certificat de gradul 2 şi nu necesita să fie asistat.

Nimeni din familie sau dintre medicii care se ocupau de el nu au solicitat comisiei reevaluarea criminalului. Asta pentru că era un om liniştit, spun apropiaţii.

Beneficia de un tratament de ultimă generaţie, la care a reacţionat perfect, spun medicii. Însă, se pare că acum nu îl mai administra corespunzător.

Criminalul este pasionat de cărţi. Specialiştii iau în calcul şi ca lecturile să îl fi făcut să recurgă la gestul extrem.

Bărbatul şi-ar fi premeditat crima. Anchetatorii au găsit un jurnal unde erau scrise toate detaliile legate de modul în care va acţiona.

×
Subiecte în articol: Bascov crimă bascov inchisoare pe viata
Parteneri
Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari. Plan roşu activat!
x close