Antena 3 CNN Actualitate Industria HoReCa, grav afectată de pandemie. Ce spun patronii despre măsurile luate de autorităţi

Industria HoReCa, grav afectată de pandemie. Ce spun patronii despre măsurile luate de autorităţi

Restaurantele sunt închise dar potrivit unui studiu Restograf, peste 97,3% dintre restaurante se vor redeschide de îndată ce legea o va permite, sau la scurt timp după. Cele mai mari provocări vor fi plata salariilor şi reatragerea clienţilor.

Industria HoReCa, grav afectată de pandemie. Ce spun patronii despre măsurile luate de autorităţi
Sursa foto: Antena 3
25 Mai 2020   •   22:19

Majoritatea celor care au răspuns în cadrul studiului Restograf administrează cel puţin un restaurant (76,8%), iar vechimea medie a localurilor este de şapte ani şi jumătate. Dintre acestea, 36,5% sunt restaurante cu o activitate de peste 10 ani, iar 14,4% sunt pe piaţă de peste 9 ani.

Este vorba despre specialişti HoReCa, oameni cu experienţă în administrarea afacerii. Chiar şi în aceste condiţii, cifra de afaceri s-a redus, în medie, cu 83% faţă de anul 2019. Astfel 41,1% spun că au înregistrat pierderi de 100%, 21,9% din respondenţi spun că cifra de afaceri a scăzut cu 90%, iar 9,6% estimează o scădere de 80%.

Niciun respondent nu a înregistrat scăderi mai mici de 20% sau impact pozitiv asupra cifrei de afaceri! În aceste condiţii, peste 50% din respondenţi cred că va dura undeva între 6-12 luni pentru ca cifra de afaceri să revină la nivelul din 2019.

În ciuda pierderilor, 97.3% din operatori declară că vor deschide imediat ce legea le va permite, sau la scurt timp după şi doar 2,7% din respondenţi declară că nu vor mai redeschide localurile.

Momentul redeschiderii va veni însă cu o serie de provocări, dintre care top trei sunt legate de reîntoarcerea clienţilor (64,4%), plata salariilor (64,4%) şi a chiriilor (61,6%). Sănătatea personalului şi a clienţilor este preocuparea cu numărul patru pentru angajatori.

Potrivit studiului realizat de Restograf, doar 25% dintre cei chestionaţi s-au declarat mulţumiţi de măsurile luate de autorităţi, în timp ce 41,7% se declară nemulţumiţi, iar 33,3% foarte nemulţumiţi.

Sursă: Mediafax
×
Subiecte în articol: restaurante HoReCa
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close