Antena 3 CNN Actualitate Justiție Sechestru pe averea lui Victor Ponta, în dosarul ”Tony Blair”

Sechestru pe averea lui Victor Ponta, în dosarul ”Tony Blair”

Sechestru pe averea lui Victor Ponta, în dosarul ”Tony Blair”
19 Oct 2016   •   16:17

 Procurorii DNA Ploieşti au instituit sechestru pe un imobil aparţinând fostului premier Victor Ponta, măsura asigurătorie fiind dispusă în dosarul cunoscut sub numele de "Ponta-Ghiţă-Blair", au declarat, miercuri, surse apropiate anchetei. 

Potrivit acestora, măsura asigurătorie dispusă în cauză vizează doar o locuinţă a lui Victor Ponta, nu şi alte bunuri ale acestuia ori ale deputatului Sebastian Ghiţă, de asemenea cercetat în dosar. 

Victor Ponta este urmărit penal în acest dosar pentru folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi complicitate la infracţiunea de spălare de bani. 

DNA susţine că Ponta, în calitate de preşedinte al PSD, şi-a folosit autoritatea pentru ca Sebastian Ghiţă să fie desemnat drept candidat într-un colegiu electoral în care formaţiunea sa să aibă certitudinea că va obţine mandatul pentru care se candida. 

"Confirmarea propunerii a fost făcută de Ponta Victor Viorel în scopul obţinerii de foloase ce nu i se cuveneau, constând în plata sumei de 220.000 euro, necesară organizării unei vizite în România a unei personalităţi politice străine. Se urmărea astfel ca, prin mediatizarea unor întâlniri alături de personalitatea care beneficia de notorietate internaţională, Ponta Victor Viorel să câştige capital electoral, în condiţiile în care, în cursul anului 2012, potrivit calendarului electoral, urmau să aibă loc alegeri locale şi parlamentare. Suma de 220.000 de euro a fost obţinută prin persoane interpuse, de la inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian", precizează DNA într-un comunicat. 

Conform sursei citate, s-a stabilit ca întreaga activitate să fie organizată prin intermediul unei organizaţii nonprofit şi apolitice, care să inducă ideea în rândul opiniei publice că întâlnirea persoanei publice străine cu Ponta ar fi avut loc la iniţiativa celui dintâi. 

"În acest scop, Ponta Victor, împreună cu Ghiţă Sebastian, i-a solicitat reprezentantului organizaţiei nonprofit să găsească o modalitate prin care politicianul străin (n.r. Tony Blair) să fie chemat în România fără să fie cunoscut faptul că aceasta avea loc la iniţiativa lui Ponta Victor Viorel, iar plata ocazionată de organizarea acestui eveniment să fie suportată de Ghiţă Sebastian Aurelian prin intermediul unei societăţi comerciale controlate prin persoane interpuse. În acest sens, pentru a disimula originea ilicită a sumei de 220.000 de euro, inculpatul Ponta Victor Viorel a acceptat, în conivenţă cu inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian, încheierea succesivă a două contracte", spun anchetatorii. 

Astfel, Sebastian Ghiţă a fost confirmat de către Victor Ponta, în calitate de preşedinte al partidului, drept candidat într-un colegiu din judeţul Prahova, după primirea celor 220.000 de euro.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Victor Ponta sechestru avere casa prejudiciu
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close