Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident grav în Târgu Mureș, după ce doi șoferi au forțat trecere într-un sens giratoriu. Pompierii intervin cu o autospecială de stingere

Accident grav în Târgu Mureș, după ce doi șoferi au forțat trecere într-un sens giratoriu. Pompierii intervin cu o autospecială de stingere

Accident spectaculos, duminică dimineață, în sensul giratoriu de la casa de cultură Mihai Eminescu din Târgu Mureș.

de Redacția Antena 3 CNN    |    16 Iul 2023   •   11:17

Doi șoferi s-au grăbit să forțeze sensul în speranța de a trece primul. A Rezultat ciocnirea celor două autoturisme.

Pompierii Detașamentului Târgu Mureș intervin în aceste momente cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD B2 în municipiul Târgu Mureș pentru asigurarea de măsuri specifice prevenirii incendiilor în urma producerii unui accident rutier pe strada Gheorghe Marinescu.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme, fără victime încarcerate.

Conducătorul auto al unui autoturism este preluat de echipajul SMURD pentru îngrijiri medicale.

"La data de 16 iulie 2023, în jurul orei 09.10, polițiștii rutieri au fost sesizați pentru a intervenit la un accident de circulație, produs în municipiul Târgu Mureș, la intersecția cu sens giratoriu a străzii Gheorghe Marinescu - cu strada Nicolae Grigorescu.

Din primele informații, coliziunea s-a produs între un autoturism, condus de un bărbat de 51 de ani, din municipiul Târgu Mureș și un autoturism, condus de un bărbat de 36 de ani, din comuna Sângeorgiu de Mureș.

În urma evenimentului cei doi șoferi au fost răniți ușor.

Testările cu aparatul etilotest au avut rezultat negativ.

Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor circumstanțelor producerii evenimentului rutier, în cadrul unui dosar penal de vătămare corporală din culpă", potrivit unui comunicat al poliției.

×
Subiecte în articol: Târgu Mureș sens giratoriu
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close