Antena 3 CNN Actualitate Locale Caz de sclavie în județul Alba. Un bătrân, sechestrat în grajd și obligat să cerşească pe la biserici 

Caz de sclavie în județul Alba. Un bătrân, sechestrat în grajd și obligat să cerşească pe la biserici 

Caz de sclavie în județul Alba. Un bătrân, sechestrat în grajd și obligat să cerşească pe la biserici 
04 Apr 2018   •   16:54

Două persoane din Sebeş, soţ şi soţie, au fost reţinute de procurorii DIICOT sub acuzaţia că au sechestrat şi ţinut în sclavie un bărbat de 66 de ani, pe care l-au obligat să muncească în gospodărie şi să cerşească.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, soţii Dumitru şi Silvia Bumbu au fost reţinuţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, urmând a fi prezentaţi Tribunalului Alba cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Procurorii susţin că, începând cu vara anului 2017, Dumitru şi Silvia Bumbu au adăpostit la domiciliul lor din municipiul Sebeş, judeţul Alba, un bărbat în vârstă de 66 de ani, pe care, prin constrângere şi profitând de starea de vulnerabilitate a acestuia, l-au forţat să muncească în gospodărie şi să cerşească, ţinându-l în stare de sclavie.

Conform DIICOT, în vara anului 2017, bărbatul s-a deplasat la domiciliul lui Dumitru Bumbu pentru a-şi recupera o sumă de bani, care reprezenta plata pentru diverse munci prestate anterior în gospodăria acestuia, moment în care nu a mai fost lăsat să plece. De atunci, bărbatul a fost ţinut într-un grajd la domiciliul familiei Bumbu.

Victima era permanent supravegheată de către Dumitru Bumbu sau de către soţia acestuia, pentru a o împiedica să fugă, fiind agresată fizic în mai multe rânduri cu obiecte contondente şi cu un lanţ.

Bărbatul a fost obligat la diverse munci, ameninţat, agresat fizic, pentru a lucra sau pentru că nu muncea îndeajuns, pe timpul nopţii fiind închis într-un grajd a cărui uşă era închisă cu lacăt. Totodată, inculpaţii îi ofereau bărbatului mâncare puţină, de slabă calitate, iar apa îi era restricţionată.

De asemenea, bărbatul a fost obligat să cerşească la biserici din localităţile Tărtăria şi Vinţu de Jos, precum şi la mănăstirea Sădinca din comuna Loamneş, judeţul Sibiu. La această ultimă locaţie, bărbatul a fost depistat pe poliţişti pe 1 aprilie, în timp ce cerşea.

Anchetatorii au percheziţionat locuinţa familiei Bumbu, unde au fost găsite şi ridicate actele de identitate ale persoanei vătămate, alte documente aparţinând acesteia, precum şi obiecte contondente despre care există suspiciunea că au fost folosite pentru agresarea victimei. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: sclavie Alba batran sechestrat
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close