Antena 3 CNN Actualitate Locale "Lucian și-a luat îngerul acasă, în ceruri". Lacrimi amare pentru Daniela, o mamă care s-a stins din viață la un an după ce fiul ei a dispărut în mare, la Costinești

"Lucian și-a luat îngerul acasă, în ceruri". Lacrimi amare pentru Daniela, o mamă care s-a stins din viață la un an după ce fiul ei a dispărut în mare, la Costinești

La doar 41 de ani, măcinată de durere, Daniela s-a stins din viață cu câteva zile înainte de a se împlini un an de când fiul ei a dispărut în mare, la Costinești.

"Lucian și-a luat îngerul acasă, în ceruri". Lacrimi amare pentru Daniela, o mamă care s-a stins din viață la un an după ce fiul ei a dispărut în mare, la Costinești
Sursa foto: Vremea Noua
de Redacția Antena 3 CNN    |    24 Iul 2023   •   16:57

Povestea Danielei, o mamă care a sperat până în ultima clipă a vieții că cineva îi va găsi fiul dispărut, are nuanțe cutremurătoare.

Anul trecut, fiul ei, Lucian Arion, a dispărut în apele Mării Negre, la Costinești, însă trupul său nu a fost găsit nici până azi.

Tânărul lucra la o terasă din stațiune, iar seara târziu, după ce a terminat programul, a mers cu un prieten să facă o baie în mare, însă niciunul nu s-a mai întors la mal.

Prietenul băiatului a fost găsit după trei zile de căutări, iar la insistențele mamei, salvatorii au continuat să intre în adâncuri și să cerceteze digurile.

Citește și: Studentul din Vaslui, dispărut în mare, la Costineşti, este căutat de o săptămână. Ultimele imagini cu Lucian în viaţă

Totul a fost în zadar, iar la un an de la cumplita tragedie, mama Daniela, în vârstă de 41 de ani, s-a stins din viață.

Apropiații spun că durerea legată de pierderea copilului ei, al cărui trup nu a putut fi găsit nici până azi, a măcinat-o zi și noapte, până când organismul ei a cedat.

În ultimele zile, știind că se împlinește un an de la dispariția fiului ei, femeia a refuzat să mai mănânce, fiind dusă la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, la Secția ATI, unde a fost conectată la aparate.

După trei zile petrecute pe patul de spital, Daniela și-a luat la revedere de la viață, fiind o veste care i-a îndurerat profund pe apropiați.

"Cuvintele sunt de prisos. Lucian și-a luat Îngerul acasă, în ceruri. Dumnezeu să vă odihnească în pace pe amândoi”, a fost unul dintre numeroasele mesaje trimise.

Lucian Arion și Aurel Pintea erau ambii stundeți și îi lega o prietenie frumoasă.

Pe data de 9 august 2022 însă, când cei doi făceau baie în mare, valurile l-au luat pe Aurel Pintea, care nu știa să înoate.

În acel moment, Lucian Arion nu a ezitat o clipă să sară pentru a-și salva prietenul. Din păcate, curenții i-au tras pe ambii sub apa agitată, potrivit vremeanoua.ro.

×
Subiecte în articol: mama fiu disparut Costinesti
Parteneri
Sebastian Burduja şi-a depus candidatura la Primăria Capitalei
x close