Antena 3 CNN Actualitate Locale Zeci de angajaţi ai Prefecturii Timiş protestează în faţa instituției. Greve de avertisment în întreaga ţară

Zeci de angajaţi ai Prefecturii Timiş protestează în faţa instituției. Greve de avertisment în întreaga ţară

Numeroşi membri ai Sindicatului ,,Egalitatea" al Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual din Administraţia Publică, reprezentând prefecturi din 33 de judeţe, sunt astăzi în grevă de avertisment. 

Zeci de angajaţi ai Prefecturii Timiş protestează în faţa instituției. Greve de avertisment în întreaga ţară
Sursa foto: Antena 3
de Andreea Borboros    |    10 Feb 2022   •   10:29

La această acţiune de protest participă peste 1.500 salariaţi prin încetarea colectivă şi voluntară a lucrului între orele 10.00-11.00, la sediile prefecturilor din judeţele afiliate.  

Sindicaliştii solicită modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi trecerea personalului angajat în prefecturi din categoria funcţiilor teritoriale în cea a funcţiilor de stat. Aceştia consideră că funcţiile publice din instituţiile prefectului ar trebui să fie asimilate funcţiilor publice de stat, întrucât în desfăşurarea activităţii lor, funcţionarii publici reprezintă şi apară interesele statului, fapt prevăzut de Constituţia României. 

"Considerăm că salarizarea personalului din cadrul instituţiilor prefectului ar trebui să fie la nivelul funcţiilor publice de stat, având în vedere că instituţia pefectului este un organ de control al activităţii autorităţilor publice locale şi de conducere a serviciilor publice deconcentrate.  

În prezent, un funcţionar public din instituţia prefectului are un salariu mult mai mic decât un funcţionar public din consiliul judeţean, primării şi servicii publice deconcentrate. 
La fiecare prefectură lucrează aproximativ 42 de persoane, în total 1.800 de angajaţi. Un angajat la prefectură la nivel maxim are salariul lunar de 3.600 lei, adica un angajat cu minim 20 de ani vechime. 

La consiliile judeţene si serviciile subordonate lucrează in jur de 2.000 de persoane la fiecare consiliu şi au un venit de 6.000 lei lunar la nivel maxim. La serviciile deconcentrate salariile sunt în jur de 5.000 lei lunar", a declarat Cosmin Enescu, preşedintele Sindicatului "Egalitatea". 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Sindicatul ,,Egalitatea" al Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual din Administraţia Publică reprezintă Instituţiile Prefectului din judeţele Arad, Argeş, Bacău, Braşov, Bistriţa-Năsăud, Bucureşti, Buzău, Caraş Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vaslui şi Vrancea.

 

×
Subiecte în articol: Timis prefectura protest
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close