Antena 3 CNN Actualitate Locuinţele vechi SE IEFTINESC. Proprietarii sunt presaţi de marii dezvoltatori imobiliari

Locuinţele vechi SE IEFTINESC. Proprietarii sunt presaţi de marii dezvoltatori imobiliari

Locuinţele vechi SE IEFTINESC. Proprietarii sunt presaţi de marii dezvoltatori imobiliari
Sursa foto: Foto: arhivafoto.ro
03 Noi 2013   •   20:00
Toamna a ieftinit apartamentele vechi. Dacă în alţi ani proprietarii încercau în această perioadă să mărească preţurile, acum, din cauza numărului mare de locuinţe nou construite scoase pe piaţă, ei sunt nevoiţi să ceară sume mai mici.  
 
Vânzătorii de apartamente vechi au fost nevoiţi să scadă preţurile în ultima lună cu până la 3%. Asta in timp ce dezvoltatorii imobiliari au finalizat multe locuinţe care pot fi achiziţionate prin programul "Prima Casă".  
 
Cel mai mult s-au ieftinit apartamentele cu patru camere. Acestea au pierdut în luna octombrie 4% din valoare. 
 
În medie, un astfel de apartament s-a ieftinit de la peste 95.000 de euro la putin peste 92.000 de euro. 
 
Apartamentele de două şi trei camere s-au ieftinit cu acleaşi procent, 2%. 
 
Apartamentele de trei camere au ajuns la cca 70.000 de euro de la 73.000, iar cele de două camere de la 53.000 la 52.000 de euro. 
 
În schimb, valoarea garsonierelor a crescut, de la 33.000 de euro la aproape 34.000 de euro. 
 
Faţă de octombrie 2012, preţurile apartamentelor din Bucureşti s-au redus cu 6 procente.
 

×
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close