Mama şi copilul, pe patul de spital. Aveţi curaj să vă lăsaţi copiii în spitalele din România?

A fi bolnav în România costă mult. Dacă ai dare de mână, nici o problemă: clinicile particulare îţi stau la dispoziţie 24 de ore din 24, cu servicii de top. Dacă eşti însă un om obişnuit, sau mai rău ? sărac ?, nu ai de ales şi îţi încerci norocul la spital. Desigur, asta nu înseamnă că eşti tratat neapărat gratuit. Sau că eşti tratat. În cel mai rău caz, de la spital iei ca suvenir un virus nou, de la tovarăşii de suferinţă din sala de aşteptare. Totul se amplifică exponenţial când pacientul este copilul tău. Nimic nu se compară cu sănătatea copilului, ai prefera să fii tu bolnav decât să citeşti suferinţa în ochii micuţului. Când totuşi nenorocirea se întâmplă, părinţii iau în considerare vizita la spital ca ultimă soluţie. Condiţiile precare, ca să nu spunem inumane, sunt principalul motiv. Instituţiile sanitare se confruntă etern cu problema bugetelor, niciodată satisfăcătoare pentru necesităţi elementare. Antena3.ro te invită să vorbeşti deschis despre suferinţele copilului tău într-un sistem de sănătate la fel de suferind. La adresa [email protected], aşteptăm mărturii şi comentarii asupra acestui subiect delicat.

Despre condiţiile pe care le oferă o rezervă dintr-un spital de copii se vorbeşte pe la colţuri. Cel mai rău arată unităţile din provincie: igrasie, gândaci, geamuri care nu se mai închid de vechi ce sunt, vopseaua scorojită pe pereţi, uşi lipsă la toalete, iar lista poate continua. Situaţia nu este cu mult mai bună în Bucureşti. În saloane se înghesuie copii cu diferite boli contagioase, astfel ca viruşii să poată circula liberi şi nestingheriţi, însoţitorul (sau mai degrabă însoţitoarea) este condamnat să doarmă pe un scaun sau, în cel mai bun caz, în pat cu copilul epuizat de boală. Asta dacă în patul respectiv nu dorm deja doi sau trei copii.

O idee fixă menţinută de spitalele pentru copii este că aceştia nu pot fi însoţiţi decât de mame sau de alte rude apropiate, neapărat de sex feminin. Regula este valabilă în majoritatea unităţilor pentru copii, chiar dacă sunt invocate cazurile de forţă majoră. În locul taţilor sunt preferate bunicile sau mătuşile, chiar dacă sunt cazuri în care bărbatul este în concediu pentru îngrijirea copilului.

Ori se internează mama cu copilul, ori nu internăm deloc copilul!

Relatările făcute reporterilor sunt făcute, de cele mai multe ori, sub rezerva anonimatului. ?Nu pot să divulg mai multe informaţii, pentru că am găsit un medic foarte bun, care le tratează pe fetiţele mele de câte ori avem probleme grave ce necesită internarea, aşa că nu vreau să-mi stric relaţiile în spital?, spune o mămică. Cei mai mulţi pot înţelege şi accepta aceste argumente. Aşa că mărturiile de dincolo de camera de gardă sunt puţine şi greu de verificat. Totuşi, aşa cum puteţi urmări în continuare, câteva mămici au lăsat temerile deoparte şi au povestit pentru Antena3.ro cam ce înseamnă să ai un copil lovit de boală, în România.

În luna martie, Mihaela Andreescu, din Bucureşti, a fost nevoită să stea cu copilul bolnav de scarlatină în spital, deşi ea însăşi era bolnavă şi avea nevoie de repaos şi odihnă. La Spitalul Victor Babeş, ?Soţul meu a cerut insistent să se interneze pentru că eu nu eram în stare, dar răspunsul a fost sec: ŤAici e spital de mame! Ori se internează mama cu copilul, ori nu internăm deloc copilul!ť Adică nu conta cât de grav este bolnav, sănătatea copilului e condiţionată de prezenţa mamei...?

Până la camera de gardă, spune Mihaela, ?ca să îţi consulte copilul, aştepţi la coadă afară, în curtea spitalului, pentru că nu există decât un hol minuscul înainte de camera de gardă?, unde se înghesuie laolaltă părinţi şi copii. ?Cu copilul bolnav, am stat în faţa spitalului cam o oră ca să-i vină rândul la consultaţie.? Ce a urmat? ?A fost cumplit pentru mine în primele zile să mă ocup de copil când aveam febră foarte mare şi frisoane.? În saloanele mici, se înghesuie şase paturi. ?Nu există pătuţuri de copii. Există doar paturi de adulţi, în care părintele doarme înghesuit cu copilul bolnav. Ca o regulă nescrisă, cel puţin în prima noapte dormi pe un pat pliant.? Desigur, împreună cu copilul.

?În salonul de scarlatină în care am fost repartizaţi erau şi copii cu alt gen de probleme ? puroi in gât etc. Timp de 12 zile, în salon nu s-a făcut nicio dezinfecţie, deşi curăţenie se făcea zilnic, se mătura şi se spăla pe jos şi băile se dezinfectau.? Cele 12 zile de coşmar, mai povesteşte Mihaela, s-au condimentat cu renovarea etajului, bormaşini, faianţe, gresii sparte, tot tacâmul. ?Salonul nostru arăta bine, renovat, faianţat şi cu tv.? Păcat că hoardele de gândaci deranjaţi de reamenajări s-au mutat în saloanele locuite, invadând pereţi, paturi, mâncare.

Despre personalul medical, Mihaela are doar cuvinte de laudă. Condiţiile însă, spun majoritatea părinţilor trecuţi prin saloane, sunt rodul unei indiferenţe crunte.

La Budimex, timpul s-a oprit în loc

Gabriela Singureanu a cunoscut condiţiile din spitalul Marie Sklodowska Curie, fostul Budimex. Atinsă de enterocolită, fetiţa ei a avut nevoie de tratament de specialitate. Iată relatarea tinerei mame:
?În Budimex lucrurile par să arate exact la fel ca acum douăzeci de ani, desenele s-au mai schimbat puţin şi au tentă mai occidentală, însă decorul pare a se deteriora continuu (pe secţia de boli gastro, cel puţin). Bineînţeles, încă există aceleaşi paravane de sticlă prin care poţi vedea şi suferinţa altor copii, de parcă nu e de ajuns propriul necaz. Colac peste pupază, din lipsă de spaţiu, te trezeşti cu bolnavi de pneumonie pe secţia de gastro, aşa că scapi de o problema şi dai de alta. Pentru mame, condiţiile sunt minime: pentru somn, există varianta unui scaun lângă patul copilului (ca un fel de pedeapsă). Dacă ai noroc şi patul e puţin mai mare, poţi încerca să dormi lângă copil, atât cât poţi.

Condiţiile precare sunt speculate de cei de la CMU Unirea,care îţi cer 70 de euro pentru un pat (!!!) într-una din rezervele lor, ceea ce mie una mi se pare enorm. În hoteluri cu multe stele primeşti mai mult decât un pat, pentru 70 de euro.

Nu pot reproşa nimic medicilor, dimpotrivă. Devotamentul lor este de admirat, pe cât sunt de proaste condiţiile, pe atât îşi dau silinţa în ceea ce fac. Ca peste tot, oamenii sunt oameni şi nu este exclus să dai şi peste specimene plictisite, dar impresia mea generală este una bună la acest capitol.?

Părinţii nu merită să afle diagnosticul

La Galaţi, aceeaşi poveste. Mihaela Paraschiv povesteşte pentru Antena3.ro despre Spitalul de Copii din localitate. ?S-au făcut îmbunătăţiri în ceea ce priveşte mobilierul, însă degeaba, ce e mai important în ce priveşte confortul, adică PATURILE, au rămas aceleaşi! Stai internată cu copilul, el doarme în pătuţ de copil mic şi tu dormi... pe scaun. Nu toate paturile sunt aşa, există şi paturi normale, dar e suficient să nimereşti în cel mic, că nervii tăi sunt la pământ, oboseala îşi spune cuvântul, de parcă nu e suficient stresul că ai copilul bolnav.?

La asta se adaugă trezirea la 6 dimineaţa, când se aprinde lumina şi toată lumea trebuie să fie gata pentru o nouă zi, chiar dacă ultima injecţie i-a fost administrată copilului la 12 noaptea şi între timp nu s-a odihnit mai deloc. ?Abia ce aţipea, că la 7 altă înţepătură pentru analizele de sânge, apoi vizita medicului, care nu se ştia la ce oră vine exact şi nu trebuia să mai dormi, să nu te găsească în pat...?

În ce priveşte cadrele medicale, asistentele sunt atente, chiar foarte atente, chiar şi când nu primesc nimic în schimb. Ce nu mi s-a părut normal, în schimb, era faptul că nu ofereau absolut nici o informaţie în legătură cu foaia de observaţie. Era noapte, copilul era foarte agitat şi îi era rău, iar eu nu ştiam nici măcar cu ce diagnostic e internat. Asistenta nu are voie să spună, pe motiv că va detaliile le dă medicul. Iar medicul nu oferă multe informaţii: e grăbit, are atâţia pacienţi care-l aşteaptă, dar te invită la cabinetul său particular ca să-ţi spună tot ce ai nevoie să ştii...?

Mulsul pe coridor, în văzul tuturor, în picioare

Dincolo de situaţiile prezentate mai sus, mai există o categorie specială, a prematurilor şi a mamelor de prematuri. La Maternitatea din Arad, ca şi la alte maternităţi din ţară, condiţiile sunt dure. În primul rând, nu se ţine cont că amestecul mamelor de copii născuţi la termen cu cele de prematuri sau, şi mai rău, cu mamele care nasc copii morţi, este devastator pentru cele din urmă. Impactul psihologic este un amănunt nesemnificativ în ochii celor care susţin că se preocupă de binele mamei şi al copilului. Cristina Moisescu a născut un băieţel înainte de termen, la Maternitatea din Arad. Prematurii rămân în spital o perioadă de până la două luni, exact cât trebuie ca să ajungă la greutatea unui prunc născut la termen. Mama rămâne de asemenea internată. Pentru că un prematur nu poate fi alăptat direct, ea trebuie să mulgă laptele preţios de circa şapte ori pe zi, pe coridor, în văzul tuturor, eventual în picioare. ?Trei zile în spital?, spune Cristina, ?te obosesc. Trei săptămâni te înnebunesc. La secţia de septic, unde am fost repartizată, majoritatea femeilor internate sunt de etnie rromă. Porecla secţiei era ?Mica Brazilie?. Aici, 40-50 de femei beneficiază de trei toalete şi un singur duş. Femeia de serviciu nu lucrează duminica.?

?O altă problemă pe care am observat-o este că, la o naştere naturală, în sală nu este prezentă o persoană de la neonatologie, astfel că, în primele cinci minute de la naştere, moaşa se ocupă şi de copil. Asistentele de la neonatologie merg doar la cezariene.?

?Nu mai pun la socoteală saloanele amărâte cu pereţii vai şi amar, dar măcar de ar fi fost mai multe toalete şi duşuri! Nici nu vreau să-mi aduc aminte de toaletă. Dar mulsul pe coridor, în văzul tuturor, e top 1... Plângeam de nervi şi oboseală pe coridor, dormeam câte patru ore pe noapte... Mâncarea din spital e insuficientă şi prost gândită pentru mame care alăptează. Varză, fasole... Erau oale pentru personal şi oale pentru paciente: în primele pulpele, în celelalte gâturile şi spinările de pui. Cum altfel să se împartă mâncarea??

Definiţia Organizaţiei Mondiale a sănătăţii este: ?Sănătatea este acea stare perfectă de bine în care se găseşte un individ din punct de vedere organic, spiritual şi social.? O fiinţă la început de drum are nevoie de tot sprijinul posibil pentru a creşte frumos, pentru a deveni OM, pentru a construi la rândul lui o familie şi o viaţă decentă. În majoritatea spitalelor din România, sănătatea fizică, mentală, emoţională şi spirituală a copilului tău nu are decât de suferit. Antena3.ro îţi propune un exerciţiu de sinceritate şi te invită să vorbeşti deschis despre suferinţele copilului tău într-un sistem de sănătate la fel de suferind. Trimite-ne comentariul sau povestea ta la adresa [email protected].

CITITORII ANTENA3.RO RĂSPUND LA APELUL NOSTRU

Ella Moroiu, Antena3.ro