Peste 3,7 milioane de telespectatori au urmărit programul de Revelion de la Antena 1 prezentat de Dan Negru.
Programul de Revelion al Antenei 1, prezentat de Dan Negru pentru al 19-lea an consecutiv, a fost lider de audienţă pe toate segmentele de public, transmite postul de televiziune.
Minutul de aur al „Revelionului Starurilor 2019”, de la ora 00.37, a adunat în faţa micilor ecrane 3.703.000 de români. Antena 1 a înregistrat 20,9 puncte de rating şi 43,8% cotă de piaţă. Minutul de la miezul nopţii a adunat în faţa micilor ecrane 3.073.000 de telespectatori, la nivelul publicului din întreaga ţară.
La nivelul publicul comercial, Antena 1 a obţinut o audienţă de peste două ori mai mare faţă de următorul post clasat, Pro TV, care a difuzat în noaptea dintre ani un episod „Las Fierbinţi” în reluare şi mai multe filme.
Cel de-al 19-lea program de Revelion prezentat consecutiv de Dan Negru la Antena 1, difuzat între orele 22.15 şi 02.00, a obţinut în acest an o audienţă mai mult decat dublă faţă de principalul competitor, Pro TV, la nivelul publicului comercial din mediul urban, cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani.
„Revelionul Starurilor - 2019” a înregistrat pe acest segment de public 11,8 puncte de rating şi 34,3% cotă de piaţă, faţă de Pro TV, clasat pe locul al doilea, cu 4,8 puncte de rating şi 14,1 procente din cota de piaţă.
La nivelul publicului din toată ţara, Antena 1 a obţinut o audienţă de aproximativ patru ori mai mare faţă de următorul clasat, România TV.
Antena 1 a înregistrat o medie de 15,5 puncte de rating şi 33,3 % cota de piaţă, urmată de România TV, cu 4 puncte de rating şi 8,7% cotă de piaţă.
La nivelul publicului din mediul urban, Antena 1 a obţinut o audienţă de trei ori mai mare faţă de postul situat pe locul al doilea, România TV.
Antena 1, cu show-ul prezentat de Dan Negru, s-a situat pe primul loc şi la nivelul publicului din mediul urban, cu 12,6 puncte de rating şi 30,3% cotă de piaţă, la o distanţă apreciabilă de următorul clasat, România TV, care a înregistrat 4,1 puncte de rating şi o cotă de piaţă de 9,9%, urmat de Pro TV, cu 3,5 puncte de rating şi 8,4 % cotă de piaţă.
Postul Antena 1 a fost lider de audienţă pe parcursul întregii zile, pe toate categoriile de vârstă.
Emisiunea „Show şi-aşa!”, prezentată de Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu, difuzată în intervalul orar 19.59 – 22.15, a fost lider de audienţă la oraşe şi în toată ţara. Minutul de maximă audienţă, de la ora 22.10, a adunat în faţa micilor ecrane 3.268.000 de telespectatori la nivel naţional.