Antena 3 CNN Actualitate Media “DESCOPERIŢI, cu Andreea Sava”, de sâmbătă, la Antena 3

“DESCOPERIŢI, cu Andreea Sava”, de sâmbătă, la Antena 3

“DESCOPERIŢI, cu Andreea Sava”, de sâmbătă, la Antena 3
25 Mai 2017   •   11:27

Din 27 mai, de la ora 23, în grila Antena 3 debutează  o noua emisiune, “DESCOPERIŢI, cu Andreea Sava”.

"DESCOPERIŢI" este despre aflat adevărul. Simplu. Adevărul din spatele jocului de lumini şi umbre. Ca jurnalist, am pornit mereu de la premisa că orice scandal ascunde un interes pe care o mână de oameni ar face orice să-l păstreze așa, adică ascuns, și că întotdeauna puternicii zilei încearcă să ne picteze realitatea în culori mai frumoase. Vreau să știu cine încearcă să ne manipuleze și voi împărtăși asta și publicului, să-i descoperim pe acoperiți, să arăt abuzurile și hibele sistemului. Rostul meu de jurnalist este să mă asigur că cei pe care-i alegem sau plătim ca să ne reprezinte interesele își fac treaba, nu să-i mângâi pe cap. Veți vedea oameni din interiorul sistemului care au decis să vorbească, invitați care au expertiza necesară de a vedea dincolo de manipulări, fiindcă au cunoscut foarte bine sistemul, dar și pe cei abuzați pe care nu i-a ascultat nimeni până acum. Am început, în presă, acum 11 ani, ca reporter de investigații, am documentat, la Antena 3, ca producător de conținut, mii de emisiuni și voi continua, în timpul săptămânii, să mă ocup de actualitate ca producător de conținut pentru "100 de minute". "DESCOPERIŢI", însă, are avantajul că, fiind la final de săptămână, nebunia actualității s-a mai liniștit și putem privi unghiurile pe care n-am avut timp să le exploatăm. Cel mai mare magician, Harry Houdini, spunea că secretul magiei este abaterea atenției și că poți face un elefant să dispară dintr-o sală plină de oameni dacă îi ții ocupați cu altceva. Scopul meu e să stau cu ochii pe elefant, iar dacă cineva încearcă să ne manipuleze și să ne abată atenția, fiți siguri că voi face tot posibilul să aflați la " DESCOPERIŢI", a declarat Andreea Sava.

Andreea Sava face parte din echipa INTACT din 2009, a fost pe rand redactor și reporter, initial la Observatorul de Weekend, iar apoi redactor al emisiunii “Q&A” realizata de Alessandra Stoicescu. Din octombrie 2011, când s-a lansat “100 de minute”, a preluat si rolul de redactor in cadrul acestei emisiuni, unde prezintă în direct și materiale despre subiectele fierbinți ale zilei. Andreea Sava este de asemenea și producător de conținut la “100 de minute, cu Alessandra Stoicescu” si realizatoarea cele mai recente productiii Antena 3, “DESCOPERITI”.

×
Subiecte în articol: andreea sava Descoperiți
Parteneri
Vremea se răceşte brusc în România. Zonele vizate de alerta ANM
x close