Antena 3 CNN Actualitate Media EUROVISION 2018. Reacția lui Mihai Trăistariu după rușinea înregistrată la Eurovision

EUROVISION 2018. Reacția lui Mihai Trăistariu după rușinea înregistrată la Eurovision

EUROVISION 2018. Reacția lui Mihai Trăistariu după rușinea înregistrată la Eurovision
11 Mai 2018   •   12:23

EUROVISION 2018. Mihai Trăistariu, cel mai fidel concurent Eurovision România, cu nouă finale naţionale la activ, şi artistul care a obţinut una dintre cele mai bune clasări în finala concursului internaţional – locul 4 în 2006 cu piesa „Tornero“, a comentat prestaţia României la ediţia din acest an, evidenţiind motivele pentru care The Humans a ratat calificarea în ultimul act.

„Asta se întâmplă când laşi votul la întâmplare, fără mâna unor specialişti. Din păcate, publicul românesc nu este fan Eurovision. Şi atunci, el, publicul, neurmărind fenomenul, votează la plesneală ori la cea mai mică influenţă venită din exterior. (...) Da, sunt revoltat! Pentru că, la finala românească, timp de 57 de minute trupa The Humans era cu 500 de voturi în spatele locului doi. În ultimele 3 minute au crescut cu 1000 de voturi şi au câştigat. În ultimele 3 minute, după ce au stat 57 de minute pe locul 2. Matematic, e imposibil. Nu ştiu cine a făcut măgăria, dar faptul e consumat! Concluzia e simplă: când îţi baţi joc de concurs şi de concurenţi, Universul îşi bate şi el joc de tine. Pentru că totul în viaţă se întoarce ca un bumerang“, susţine Trăistariu, citat de Adevărul.

×
Subiecte în articol: Eurovision Eurovision 2018
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close