Antena 3 CNN Actualitate Media Microbuzul închiriat la Washington pentru jurnaliştii români, la un pas de a lua foc

Microbuzul închiriat la Washington pentru jurnaliştii români, la un pas de a lua foc

Microbuzul închiriat la Washington pentru jurnaliştii români, la un pas de a lua foc
Sursa foto: Foto: Agerpres
13 Sep 2011   •   21:47

Jurnaliştii care îl însoţesc, marţi, pe preşedintele Traian Băsescu la Washington au avut parte de un incident, microbuzul închiriat de Ambasada României în SUA pentru presă fiind la un pas de a lua foc, informează Mediafax.
   
Faptul că microbuzul avea probleme tehnice era cunoscut de reprezentanţii Ambasadei încă din dimineaţa zilei de marţi. Totuşi, reprezentanţii misiunii diplomatice au ales să-i transporte pe jurnalişti de la Baza militară Andrews până la Casa Albă cu acest microbuz, urmând să se facă rocada cu unul corespunzător din punct de vedere tehnic.
   
Imediat după ce au plecat de la aeroportul militar, jurnaliştii au simţit un miros de cauciuc ars şi au constat că partea din spate a microbuzului, în zona unde se afla motorul, emana căldură mai mare decât în mod normal. Mai mult, la un moment dat din partea stângă a maşinii a început să iasă fum alb. La atenţionările jurnaliştilor, şoferul american a dat asigurări că situaţia se află sub control, însă reprezentantul ambasadei a recunoscut că ştia de problema tehnică încă de dimineaţă, dar a spus că nu a mai avut timp pentru a aduce un alt microbuz.
   
Pe traseu problemele tehnice s-au accentuat, punctul culminant fiind faptul că microbuzul s-a oprit când mai avea de străbătut câteva sute de metri până la Casa Albă.
   
Jurnaliştii şi-au manifestat dorinţa de a coborî, însă solicitarea acestora s-a lovit iniţial de refuzul şoferului şi al reprezentantului ambasadei.

Aceştia au spus că este interzisă în acel loc coborârea călătorilor. Şoferul a încercat de câteva ori să repornească microbuzul, dar în cele din urmă a renunţat, a pornit luminile de avarii şi i-a invitat pe jurnalişti să coboare. Un poliţist a venit să vadă care este situaţia, iar şoferul a invocat motive de urgenţă, în timp ce reprezentantul ambasadei explica impacientat situaţia creată.
   
Jurnaliştii şi-au luat camerele, trepiedele şi rucsacii cu laptopuri şi au străbătut cele câteva sute de metri până la punctul de acces în Casa Albă.

×
Parteneri
Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari. Plan roşu activat!
x close