Antena 3 CNN Actualitate Media Prima televiziune erotică românească nu a primit licenţă de la CNA, dar ar putea emite din Olanda

Prima televiziune erotică românească nu a primit licenţă de la CNA, dar ar putea emite din Olanda

Prima televiziune erotică românească nu a primit licenţă de la CNA, dar ar putea emite din Olanda
Sursa foto: Foto: Intact Images
17 Aug 2010   •   14:50

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a respins, marţi, acordarea licenţei pentru televiziunea erotică LuXx TV. Motivaţia celor de la CNA este că legislaţia românească nu permite o astfel de licenţiere. Potrivit acţionarului majoritar al canalului, Zoltan Nagy, postul ar putea emite, totuşi, în România peste aproximativ două luni, fiind retransmis din Olanda.

Solicitarea acordării unei licenţe audiovizuale prin satelit pentru televiziunea erotică a venit din partea societăţii Golden Media Group SRL, din Brăila.

La şedinţa CNA, Zoltan Nagy a spus că scopul său este înfiinţarea unei televiziuni cu tematică erotică în limba română, care să se adreseze direct publicului din această ţară. Televiziunea şi-a propus să difuzeze filme, programe educative, programe de divertisment, publicitate şi teleshopping, în intervalul orar 23:00 - 05:00.

"Este o tentativă de a face o televiziune. Filmele porno vor fi difuzate codat. Mari diferenţe între filmele porno nu există, dar aş merge pe ideea să difuzăm filmele din anii '90 - 2000, cu mai puţină violenţă. Televiziunea va difuza şi material erotic românesc, emisiuni, interviuri, reportaje legate de educaţie sexuală, probleme care pot să apară în familie, lucruri care în general nu se discută. Sunt lucruri care merită discutate un pic mai deschis", a spus Zoltan Nagy, citat de Mediafax.

Nagy a precizat că deţine o casă de producţie de filme erotice şi are o experienţă de 14 ani în această industrie.

În urma deciziei CNA, Zoltan Nagy a declarat că televiziunea LuXx TV va emite totuşi în România, peste aproximativ două luni, în sistem de retransmisie. Acesta a precizat că se va folosi o licenţă audiovizuală obţinută în Olanda şi că, în noile condiţii, doar o parte din programele LuXx TV vor fi în limba română.

Antena3.ro



×
Subiecte în articol: licenta televiziune CNA
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close