Antena 3 CNN Actualitate Media Regele Mihai, apreciat de Corneliu Coposu: Este un om înţelept

Regele Mihai, apreciat de Corneliu Coposu: Este un om înţelept

Regele Mihai, apreciat de Corneliu Coposu: Este un om înţelept
Sursa foto: Foto: Agerpres
30 Iun 2011   •   23:49

Regretatul om politic Corneliu Coposu spunea într-un interviu, în urmă cu mai mulţi ani, că soluţia salvatoare a României este instaurarea monarhiei.

"Eu cred că soluţia salvatoare a României este instaurarea monarhiei şi, prin ea, instaurarea democraţiei. Cred că se va realiza, chiar dacă eu nu voi apuca această schimbare. Altfel, nu vom scăpa din încleştarea noastră cu nenorocul şi comunismul", spunea regretatul Corneliu Coposu acum mulţi ani, într-un interviu realizat de Sorin Dumitrescu şi care a fost difuzat în reluare, joi seara, la emisiunea "Sinteza Zilei", de la Antena 3.

În ceea ce-l priveşte pe Regele Mihai, Corneliu Coposu spunea că are o părere excelentă despre el.

"Pe majestatea sa Regele Mihai l-am cunoscut, am colaborat cu el, avea 18 ani când a fost uns. Regele este un om înţelept, de o inteligenţă şi de o bogăţie de informaţie care nu rezultă din convorbirile cu dânsul. Are atâta cultură, însă nu este aparentă din discuţiile cu el. El dă aparenţa unui om blajin", mai spunea regretatul Corneliu Coposu.

 


×

Sinteza Zilei

Florin Piersic, truc pentru o memorie ageră la orice vârstă

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
x close