Antena 3 CNN Actualitate Media Săptămâna în imagini

Săptămâna în imagini

Săptămâna în imagini
Sursa foto: Foto: EPA/ Intact Images
22 Mai 2011   •   11:17
Care consideraţi că este cea mai reuşită fotografie a săptămânii?
248 de voturi

Încă o săptămână cu imagini impresionante din toate colţurile lumii.

Arestarea fostului director FMI a tinut primele pagini ale publicatiilor de pe intregul mapamond. Dominique Strauss-Cahn a fost implicat într-un uriaş scandal sexual. El este acuzat că a violat o menajeră a unui hotel din New York.

Naveta Endeavour a făcut istorie săptămâna acesta. După 24 de misiuni şi aproape 190 de milioane de kilometri, naveta a decolat luni pentru ultima oară. Endeavour a zburat spre Staţia Spaţială Internaţională la ora 15.56 în aplauzele specialiştilor NASA.

Un alt moment istoric care a avut loc în această săptămâna este reprezentat de vizita Reginei Elisabeta a II-a în Irlanda. Regina Marii Britanii a ajuns pe 17 mai la Dublin. Aceasta a fost prima vizită a unui monarh britanic în republica irlandeză de la independenţa obţinută în 1922.

La aproximativ două săptămâni de la moartea lui Osama bin Laden, gruparea teroristă Al Qaida şi-a ales un lider interimar. Este vorba despre Saif al Adel, unul dintre cei mai vechi membri ai grupării. Saif al Adel, care poarte numele de razboi Abu Saif, ar fi fost numit la conducerea grupării în cursul unei întâlniri secrete desfăşurate pe pământ pakistanez.

Câteva dintre cele mai interesante fotografii ale săptămânii:

1. Arestarea directorului FMI



2. Ultima lansare a navetei Endeavour



3. Echipajul navetei Endeavour.



4. Vizita reginei Elisabeta a II-a în Irlanda



5. Primul concert Inna în România



6. Saif al Adel, noul lider Al Qaida



7. Un papagal din specia Galah vede pentru prima oară lumina zilei




×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close