Antena 3 CNN Actualitate Media Șeful Comisiei de control al SRI, despre acoperiții din presă

Șeful Comisiei de control al SRI, despre acoperiții din presă

Șeful Comisiei de control al SRI, despre acoperiții din presă
14 Feb 2017   •   16:35

Preşedintele Comisiei de control al SRI, Adrian Ţuţuianu, a declarat marţi, la Parlament, că problema ofiţerilor acoperiţi este o chestiune „extrem de delicată”, urmând să aibă o discuţie cu reprezentanţii organizaţiei neguvernamentale Active Watch în vederea organizării unei dezbateri pe tema ofiţerilor acoperiţi din presă, scrie news.ro.

Senatorul PSD a mai spus, referitor la acoperiţii din presă, că urmează să aibă o discuţie cu reprezentanţii organizaţiei neguvernamentale Active Watch în vederea organizării unei dezbaterii pe această temă.

Adrian Ţuţuianu a susţinut că „finalitatea este că am putea să ajungem la concluzia să stabilim prin lege o asemenea interdicţie”.

„Vedem dacă există pe undeva în dreptul comparat un asemenea tip de interdicţie. Din câte ştiu eu, nu. Dacă vreţi, istoric, aşa, vă pot da un exemplu: Walt Disney la un moment dat a fost unul dintre cei care lucrau cu CIA”, a conchis social-democratul. 

Citiți și: Șeful comisiei de control a activității SRI anunță schimbări în cadrul Serviciului

×
Subiecte în articol: Adrian Ţuţuianu presa SRI
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close