Antena 3 CNN Actualitate Fost ministru, trimis în judecată de DNA pentru o mită de 800.000 de euro

Fost ministru, trimis în judecată de DNA pentru o mită de 800.000 de euro

Fostul ministrul Nicolae Bănicioiu a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție pentru luare de mită și trafic de influență.

Fost ministru, trimis în judecată de DNA pentru o mită de 800.000 de euro
Sursa foto: Pixabay
de Laura Dinu    |    Rafaelo Varga    |    03 Dec 2021   •   14:52

Procurorii îl acuză pe Bănicioiu că ar fi primit de la doi oameni de afaceri, drept mită, aproape 800.000 de euro. 

Încă de anul trecut, Direcția Națională Anticorupție a început urmărirea asupra lui Nicolae Bănicioiu, la data faptelor ministru al Tineretului și Sporturilor, dar și ministru al Sănătății în Guvernul Ponta. 

Procurorii susțin că acesta ar fi obținut în perioada martie 2012 - aprilie 2014 suma de 800.000 de euro de la doi oameni de afaceri, pentru ca aceștia să fie numiți la conducerea a două spitale și pentru a fi alocați bani la unitățile medicale unde aceștia urmau să preia funcția de conducere. 

Pe lângă sumele pe care Nicolae Bănicioiu le-ar fi primit, ar fi dobândit și calitatea de asociat în cele două societăți comerciale dar și asigurarea legăturilor cu firmele cu care avea interese financiare. 

Până la soluționarea cazului, procurorii au pus sechestru pe un apartament pe care Nicolae Bănicioiu îl deține în Spania și asupra unui loc de parcare din București. Acestuia i s-a pus sechestru și pe părțile sociale pe care le deține în cele două firme, dar și pe toate conturile bancare. 

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de a se menține măsurile asiguratorii dispuse în cauză.

×
Subiecte în articol: Nicolae Banicioiu
Parteneri
Români blocaţi de 24 de ore pe aeroportul din Dubai
x close