x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Pârtia Clăbucet din Predeal, redeschisă în weekend pentru schi

de D.G.   •   21 Apr 2017   •   14:53
Pârtia Clăbucet din Predeal, redeschisă în weekend pentru schi  817
foto: Pixabay.com

Autorităţile din Predeal pregătesc pârtia Clăbucet pentru a fi redeschisă, în weekend, după ce stratul de zăpadă depăşeşte un metru, în urma ninsorilor căzute în ultimele zile, a precizat, pentru AGERPRES, Cătălin Câmpeanu de la Centrul de Promovare a Turismului din Predeal.

"Lucrăm la amenajarea pârtiei Clăbucet pentru că stratul de zăpadă depăşeşte un metru pe pârtie şi continuă să ningă abundent. Va fi repornit telescaunul, dar şi instalaţia de nocturnă. Sunt condiţii destul de bune pentru practicarea schiului. În staţiune stratul de zăpadă depăşeşte 60 de centimetri şi cu siguranţă va mai creşte pentru că ninge foarte tare", a spus sursa citată.

Şi în Poiana Braşov stratul de zăpadă măsoară peste un metru în Masivul Postăvarul şi peste 50 de centimetri în staţiune.

"Ninge de 48 de ore continuu. Zăpada este cam apoasă, nu ştiu dacă se poate schia. Oricum, domeniul schiabil este închis de două săptămâni", a afirmat, pentru AGERPRES, Nora Dudiţă, de la Asociaţia de Turism din staţiune.

Sursă: Agerpres
sati