Antena 3 Actualitate Pasajul Unirii va fi reabilitat. Cât vor costa lucrările

Pasajul Unirii va fi reabilitat. Cât vor costa lucrările

de S.T.    |    11 Mar 2019   •   22:08
Pasajul Unirii va fi reabilitat. Cât vor costa lucrările
Sursa foto: Foto: Agerpres

Pasajul Unirii va fi reabilitat, după ce un proiect de hotărâre pe această temă a fost adoptat în şedinţa CGMB de luni.

„Se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenţi lucrărilor de intervenţii pentru obiectivul de investiţii 'Reabilitare/consolidare Pasaj Unirii' (...) Finanţarea investiţiei se va realiza din bugetul propriu al municipiului Bucureşti”, se arată în proiectul de hotărâre adoptat.

Valoarea totală a proiectului, inclusiv TVA, este de 97.143.400,80 de lei, iar durata de realizare a investiţiei este de doi ani.

În raportul de specialitate al proiectului se arată că în 2017 au fost expertizate podurile şi pasajele din administrarea Administraţiei Străzilor, printre care şi Pasajul Unirii. Urmare a expertizării tehnice s-a ajuns la concluzia că se încadrează în starea tehnică IV, deci una nesatisfăcătoare.

„Pentru a asigura condiţiile minime de siguranţă a circulaţiei rutiere sunt necesare lucrări de reabilitare/consolidare a infrastructurii şi suprastructurii pasajului (...) Lucrările de intervenţie sunt necesare pentru remedierea deficienţelor constructive constatate şi a degradărilor apărute din infiltraţiile din apa freatică, îmbătrânirii hidroizolaţiei, de asemenea infiltraţii prin rosturile degradate şi prin fisurile apărute”, mai relevă sursa citată.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
x close