Antena 3 CNN Actualitate Patriarhul Daniel: Dacă lumea este deranjată de coloana oficială, noi nu avem nevoie de ea

Patriarhul Daniel: Dacă lumea este deranjată de coloana oficială, noi nu avem nevoie de ea

Patriarhul Daniel: Dacă lumea este deranjată de coloana oficială, noi nu avem nevoie de ea
05 Dec 2015   •   15:04

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a declarat, sâmbătă, că a folosit coloana oficială atunci când a fost nevoie să fie transportați înalți ierarhi din străinătate, având aprobare în acest sens de la autorități.

PF Daniel a oficiat sâmbătă slujba de sfințire a capelei Penitenciarului Jilava.

După terminarea slujbei, jurnaliștii l-au întrebat pe patriarh dacă a folosit legal coloana oficială. "Avem oficial, că ei ne-au spus cum să cerem. Ministerul. Dacă lumea este deranjată de coloană, noi nu avem nevoie de coloană (...) Pentru că am avut adesea delegații care trebuiau să ajungă la timp la aeroport. Nu înalți demnitari, ierarhi veniți din alte țări. Problema este că la cerere s-a făcut și s-a spus că este posibil. Trebuie în legislație făcut precis că nu se mai dă voie nimănui", a spus PF Daniel.

Răspunzând unei întrebări, PF Daniel a precizat că nu a fost citat la DNA.

După moartea polițistului Bogdan Gigină, presa a dezvăluit faptul că Patriarhul Daniel ar fi beneficiat de coloană oficială cu toate că, legal, el nu are acest drept. Potrivit legii, doar președintele, premierul, președintele Senatului și Camerei Deputaților sau omologii lor din străinătate, miniștri aflați în situații de urgență și foștii președinți au dreptul să fie însoțiți în trafic de echipaje ale Poliției Rutiere.

×
Subiecte în articol: coloana oficiala Patriarhul Daniel
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close