Antena 3 CNN Actualitate Premieră în justiţia românească. O femeie muşcată de câine a primit despăgubiri de 5.000 de euro

Premieră în justiţia românească. O femeie muşcată de câine a primit despăgubiri de 5.000 de euro

Premieră în justiţia românească. O femeie muşcată de câine a primit despăgubiri de 5.000 de euro
Sursa foto: judecator
07 Mai 2010   •   17:23

Tribunalul Bucureşti a acordat, în premieră, unei femei daune de 5.000 de euro de la proprietarii câinelui care a muşcat-o, arătând că stăpânii sunt responsabili pentru prejudiciile produse de animale, potrivit Mediafax.

Instanţa Tribunalului Bucureşti a admis în parte, în 26 februarie, acţiunea înaintată de femeia muşcată de câine, dispunând ca proprietarii animalului - eutanasiat între timp - şi rudele în curtea cărora se afla patrupedul la momentul incidentului să-i plătească daune de 5.000 de euro, deşi aceasta ceruse iniţial 75.000 de euro. Tribunalul a decis ca plata despăgubirilor să se facă în solidar.

Judecătorul Tribunalului Bucureşti arată, în motivarea acestei decizii, dată publicităţii vineri, că omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul pe care îl face prin fapta sa, dar şi prin neglijenţa sau imprudenţa sa, iar Codul Civil prevede că proprietarul unui animal este responsabil de prejudiciul cauzat de acesta.

De asemenea, instanţa a avut în vedere faptul că la data la care a avut loc incidentul, fapta nu era incriminată penal, însă stăpânii aveau obligaţia de a ţine câinele închis sau cu botniţă având în vedere că ştiau că este un câine periculos şi să ia toate măsurile pentru ca animalul să nu producă vreun prejudiciu cuiva.

Instanţa a stabilit cuantumul daunelor având în vedere că femeia muşcată nu a putut aduce dovezi din care să rezulte cheltuielile suportate de către ea în urma incidentului.

Acesta este primul caz în care o victimă primeşte daune de la stăpânii unui câine, într-un dosar civil. Tribunalul Bucureşti a încheiat dezbaterea procesului după şase ani.

Victima, Gabriela Barbu, a fost muşcată de câine în anul 2001, în curtea unor vecini, unde un cuplu venise în vizită cu patrupedul. În urma incidentului, petrecut acum nouă ani, victima a suferit o operaţie la nivelul feţei şi a fost spitalizată cinci zile.

Barbu a intentat procesul în septembrie 2004, cerând proprietarilor câinelui, dar şi celor în curtea cărora se afla acesta în momentul incidentului daune de 50.000 de euro şi de 100.000 de lei (aproximativ 24.000 de euro), susţinând că a rămas cu infirmităţi fizice şi psihice. Între timp, femeia a formulat şi plângeri penale, soluţionate de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 2, care au decis neînceperea urmăririi penale faţă de cei acuzaţi de aceasta.

Antena3.ro

×
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close