Antena 3 CNN Actualitate Investigație Antena 3, medaliată la Londra! Ancheta jurnalistică "În numele statului" a obținut premiul special al juriului AIB

Investigație Antena 3, medaliată la Londra! Ancheta jurnalistică "În numele statului" a obținut premiul special al juriului AIB

Evghenia Kironaki a câștigat, vineri, premiul special al Juriului AIB, cu ancheta jurnalistică "În numele Statului", care a avut că punct de plecare "Cazul Caracal". Astfel, Antena3 a obținut un titlu important la una dintre cele mai prestigioase competiții media din lume: Gala premiilor Asociației pentru radiodifuziune internațională (AIB), din Londra

Investigație Antena 3, medaliată la Londra! Ancheta jurnalistică "În numele statului" a obținut premiul special al juriului AIB
de Mia Lungu    |    13 Noi 2020   •   22:12

Cuvintelei prezentatoarei Galei AIB Internațional Media Excellence Awards 2020 sunt edificatoare pentru cât de prețuită a fost realizarea jurnalistului Antena3, Evghenia Kironaki: Distincția se acordă pentru un jurnalism de investigație excepțional și sensibilitatea cu care a fost abordat acest subiect delicat: "În numele statului", Antena3

Prezentă în platoul emisiunii Exces de putere, Evghenia a ținut să mulțumească întregii echipe care a contribuit la succesul anchetei:

"Materialul a fost realizat sub coordonarea lui Adrian Ursu. A filmat Mihai Buzduga, a editat Florin Sarcea. În Caracal am fost cu o echipa excepțională: Loredana Chimoiu, Mariana Zaharia și Georgiana Murgila. Vreau să le mulțumesc foarte mult."

Evghenia a spus, cu lacrimi în ochi, că nu se poate laudă cu acest premiu, întrucât el aparține vocilor fetelor care au avut curajul să vorbească despre teroarea lumii traficului de persoane

Ancheta echipei In Premieră, semnată de Evghenia Kironaki, a avut că punct de plecare cazul Alexandrei Măceșanu, răpită și ucisă la Caracal de Gheorghe Dincă. Evghenia Kironaki a reușit apoi să creioneze o imagine detaliată a ramificațiilor pe care le are traficul de persoane din România.

Evghenia Kironaki: Este o anchetă care a pornit de la Caracal și s-a extins în toată țara

"Foștii mei colegi de la echipa În Premieră m-au ajutat să reconstitui în imagini toate acele povești pe care le-am descoperit, absolut halucinante, dar mai ales implicațiile, caracatița, din traficul de persoane.", a povestit Evghenia. 

Aceasta a ținut să sublinieze că investigația continuă: "Am descoperit între timp alte situații cu implicații ale oamenilor care reprezintă acest sistem, pentru că sistemul este format din oameni. Sunt direct implicați polițiști, judecători, procurori, primari și așa mai departe.

Mă bucur că am reușit să ducem acest subiect peste granițele țării noastre. Să nu uităm că victimele sunt de la noi, dar de multe ori sunt traficate în afară, și clienții sunt de acolo, și acolo sunt niște implicații. Așa că e foarte important să se știe acest lucru și să se audă aceste voci ale victimelor, acolo."

×
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close