Cu procurorii la uşă şi un dosar penal care-l vizează direct, primarul din Nana face pe inocentul. Democrat-liberalul Gheorghe Dobre susţine că terenurile care au ajuns la familia Băsescu au fost retrocedate legal.
Asta deşi în raportul Guvernului scrie negru pe alb că 60 de hectare au intrat în proprietatea rudelor din Primărie care, fie s-au folosit de falsuri, fie şi-au aprobat propriile cereri.
Astfel, primarul, mama şi fratele său au beneficiat de pe urma afacerii Nana.
Primarul din Nana şi-a împroprietărit familia cu hectare bune care astăzi sunt parte din moşia lui Băsescu. Democrat-liberalul Gheorghe Dobre ar putea fi cercetat pentru conflict de interese pentru că a analizat şi aprobat 5 cereri de retrocedări pentru el însuşi, mama şi fratele lui, reiese din ancheta Corpului de Control al Guvernului, ajunsă pe masa procurorilor. Edilul nu vede însă o problemă în faptul că în Primăria pe care o păstoreşte s-a creat o adevărată caracatiţă a retrocedărilor ilegale.
Ancheta Guvernului a scos la iveală 11 titluri de proprietate acordate fără respectarea legii, iar printre beneficiari, mai mulţi angajaţi ai primăriei. Toţi aceştia au vândut ulterior terenurile firmei Berfige de la care a cumpărat Ioana Băsescu parcela de 300 de hectare.
Primarul recunoaşte că a fost abordat de Adrian Rădulescu, cel care s-a ocupat de tranzacţia Ioanei Băsescu.
Un teren nemaipomenit care nu ar fi putut să ajungă moşie a familiei prezidenţiale fără complicitatea angajaţilor din primărie.