Antena 3 CNN Actualitate Protecţia Copilului: Fiul lui Cioacă a fost găsit la şcoală, unde a fost aşteptat de sora poliţistului

Protecţia Copilului: Fiul lui Cioacă a fost găsit la şcoală, unde a fost aşteptat de sora poliţistului

Protecţia Copilului: Fiul lui Cioacă a fost găsit la şcoală, unde a fost aşteptat de sora poliţistului
Foto: Agerpres
de M.Z.    |    07 Dec 2012   •   11:50
Update 11.30 - Copilul lui Cristian Cioacă a fost găsit, vineri, de către angajaţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului la Şcoala Generală nr. 16 din Piteşti, unde este elev în clasa întâi, şi au mers cu acesta la locuinţa surorii poliţiştului, cea care l-a luat pe băiat de la şcoală şi care are grijă de el.

Conform reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului (DGASPC) Argeş, copilul în vârstă de 8 ani era la şcoală, fiind aşteptat, la terminarea cursurilor, de către sora poliţistului, care îl are în grijă.

"Copilul a fost găsit la cursuri de către angajaţii noştri, după ce nu a fost găsit la locuinţa tatălui său, Cristian Cioacă şi nici la locuinţa părinţilor poliţistului din localitatea Albota. Vom avea o discuţie cu sora lui Cristian Cioacă, cea care are grijă de el, şi va fi făcută o anchetă pentru a se stabili ce este mai bine pentru acest copil în acest moment. Mama Elodiei, doamna Emilia Ghinescu, ne-a trimis pe fax un document prin care solicita o anchetă socială şi îşi exprimă dorinţa de a i se încredinţa copilul, dar această acţiune o poate face doar justiţia. Am înţeles că doamna Ghinescu a depus la Tribunalul Argeş solicitarea pentru obţinerea unei ordonanţe preşedinţiale pentru obţinerea copilului, iar şedinţa de judecată ar fi marţi", a declarat directorul DGASPC Argeş, Adrian Macovei, potrivit Mediafax.

Copilul lui Cristian Cioacă este elev în clasa întâi la Şcoala Generală nr 16 din Piteşti, iar reprezentanţii şcolii spun că acesta are rezultate foarte bune.
______________________________________________________

Copilul poliţistului Cristian Cioacă este de negăsit. Direcţia pentru Protecţia Copilului îl căutat pe băiat, după ce tatăl sau a fost arestat. Copilul este acum în custodia mamei lui Cristian Cioacă. Mama Elodiei îşi doreşte însă să îl crească ea pe cel mic.

Angajaţii de la Protecţia Copilului Argeş au mers, vineri dimineaţă, la locuinţa lui Cristian Cioacă din Piteşti, apoi la domiciliul mamei acestuia din localitatea argeşeană Albota, pentru a verifica dacă fiul poliţistului, Patrick, poate să rămână în grija acestora, însă nu au găsit pe nimeni.

"Copilul este în custodia părintească, are doar tată, iar tatăl este arestat. Vom face o anchetă socială şi vom vedea în ce condiţii creşte copilul, iar instanţa va decide dacă acesta rămâne în încredinţarea familiei lui Cristian Cioacă sau se va lua altă măsură specială. Deocamdată copilul nu să fost găsit nici la locuinţa din Piteşti a lui Cristian Cioacă, nici la locuinţa părinţilor poliţistului", a declarat directorul DGASPC Argeş, Adrian Macovei, potrivit Mediafax.

El a precizat că, în ianuarie 2008, Protecţia Copilului Argeş a făcut o anchetă în cazul copilului lui Cristian Cioacă şi al Elodiei Ghinescu, la solicitarea DGASPC Braşov.

"A fost o anchetă serioasă în care am constatat atunci că acest copil creşte în bune condiţii. Vom vedea acum care sunt constatările şi vom dispune măsuri în consecinţă", a mai spus directorul DGASPC Argeş.

Emilia Ghinescu, mama Elodiei, a afirmat că a înştiinţat-o pe avocata Crina Radu despre faptul că doreşte să ia în grijă copilul fiicei sale.

Joi, reprezentanţii DGASPC Argeş anunţau că angajaţii instituţiei vor face o anchetă cu privire la situaţia băieţelului lui Cristian Cioacă, pentru a stabili dacă acesta poate rămâne în îngrijirea familiei poliţistului.

Poliţistul Cristian Cioacă, principalul suspect în cazul uciderii soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu, a fost arestat, miercuri, de Curtea de Apel Bucureşti, care a admis recursul procurorilor faţă de cercetarea sa în libertate, hotărâtă de Tribunal Bucureşti.

Şeful IPJ Argeş a dispus, miercuri seară, suspendarea din funcţie a inspectorului principal Cristian Cioacă.

Tribunalul Bucureşti (TB) a respins, în 28 noiembrie, cererea de arestare preventivă a poliţiştului Cristian Cioacă, principalul suspect în cazul uciderii Elodiei Ghinescu, dată dispărută din septembrie 2007.

În motivarea deciziei s-a mai precizat că achetatorii au găsit urme de sânge aparţinând Elodiei Ghinescu pe tocul pistolului lui Cioacă, găsit în torpedoul maşinii lui, pe mocheta din portbagaj şi în mai multe locuri din apartamentul lor, stabilind că poliţistul, după ce a ucis-o, i-a tranşat trupul, pentru a-l putea ascunde.

Pe 8 noiembrie 2011, avocata Elodia Ghinescu, dispărută în 29 august 2007, a fost declarată moartă, printr-o sentinţă a Judecătoriei Braşov. În 7 februarie 2012, certificatul de deces al avocatei Elodia Ghinescu a fost eliberat, de către Primăria Câmpulung Muscel, după ce decizia de declarare a morţii acesteia a devenit definitivă şi irevocabilă, certificatul fiind depus la dosarul în care poliţistul Cristian Cioacă este cercetat pentru omor.

Cioacă şi-a susţinut nevinovăţia, în faţa judecătorilor, şi a spus că soţia sa îl înşela.

Elodia Marilena Ghinescu (38 de ani) din Braşov a dispărut de acasă la sfârşitul lunii august 2007. Soţul acesteia, poliţistul Cristian Cioacă, de la Poliţia din Argeş, a anunţat Poliţia despre dispariţia femeii abia în 5 septembrie 2007, la solicitarea şefei acesteia, timp în care bărbatul a apelat la cunoştinţe pentru a intra în corespondenţa electronică a avocatei, scopul fiind - potrivit acestuia - acela de a vedea cu ce bărbat se conversa.

Anchetatorii au luat în calcul, din primele momente, varianta crimei în cazul avocatei, principalul suspect fiind Cristian Cioacă, deoarece s-au găsit urme de sânge în apartamentul celor doi soţi şi în autoturismul bărbatului.

Mai mult, în septembrie 2007, după două săptămâni de la dispariţie, anchetatorii au găsit într-o râpă haine având pete de sânge ale Elodiei

Citeşte şi Ipoteză-şoc. Poliţistul Cioacă a acoperit cu glet şi vopsea sângele Elodiei








×
Subiecte în articol: Cristian Cioaca elodia ghinescu
Citește mai multe din Actualitate
» Vezi toate știrile din Actualitate
Cele mai noi știri
Parteneri
x close