Antena 3 CNN Actualitate Regele Mihai va deveni peste patru zile cel mai longeviv rege din toate timpurile

Regele Mihai va deveni peste patru zile cel mai longeviv rege din toate timpurile

Regele Mihai va deveni peste patru zile cel mai longeviv rege din toate timpurile
Sursa foto: Foto: Antena 3
21 Oct 2011   •   21:43

Peste patru zile, Regele Mihai intră în cel de-al nouălea deceniu de existenţă, vârstă care îl transformă în cel mai longeviv rege din toate timpurile. Evenimentele organizate în cinstea Majestăţii Sale sunt în plină desfăşurare. Vinerea aceasta, un cadou a venit de la Castelul Peleş, unde nepotul Regelui, tânărul Principe Nicolae, a inaugurat o expoziţie cu fotografii inedite.

La 6 ani, copilul precoce, care vorbea româna şi engleza, care studia pianul şi şahul, era smuls de lângă jocurile inocente ale copilăriei şi aruncat în vâltoarea istoriei. Astăzi, la aproape 90 de ani, existenţa sa se confundă cu destinul istoric al României. În ţară sau din exil, inima Regelui a continuat să bată pentru România.

La patru zile distanţă de marele eveniment, Regele continuă să fie omagiat. La Castelul Peleş, printr-o expoziţie de imagini inedite din viaţa regelui, dar şi piese de patrimoniu sau obiecte personale.

La Muzeul Naţional de Istorie a României s-a lansat cartea Anul Regelui, un album ce ne dezvăluie "omul", dincolo de orice titulatură.

Pe parcursul a patru capitole ce poartă numele anotimpurilor, barierele de protocol şi de rigoare impuse de statutul regal sunt dărâmate. În locul lor, se va dezvălui lumea ascunsă între copertine şi perdele grele, momentele intime petrecute de rege împreună cu prietenii şi familia. O viaţă de emoţii. Şi de o parte, dar şi de alta.

Albumul omagial apare luni, 24 octombrie, la chioşcurile de ziare, împreună cu Jurnalul Naţional.






×
Parteneri
Creștere progresivă a contribuţiei la pensii. Milioane de români vizați
x close