Antena 3 CNN Actualitate Religie Moșii de iarnă 2021. Când pică, anul acesta, Sâmbăta Morților și ce trebuie să faci pentru a-ți merge bine

Moșii de iarnă 2021. Când pică, anul acesta, Sâmbăta Morților și ce trebuie să faci pentru a-ți merge bine

Moșii de iarnă marchează începutul celor șapte Sâmbete ale Morților, care se încheie înainte de Săptămâna Mare a Paștelui. Anul acesta Moșii de iarnă se prăznuiesc pe 6 martie.

Moșii de iarnă 2021. Când pică, anul acesta, Sâmbăta Morților și ce trebuie să faci pentru a-ți merge bine
de Georgiana Adam    |    19 Feb 2021   •   13:40

Moșii de iarnă 2021 sunt celebrați în martie, deoarece Paștele este pe 2 mai. După Moșii de iarnă 2021, la câteva zile, urmează Moșii de primăvară 2021, pe data de 9 martie. Cele două sărbători au însă reguli diferite. 

În ziua de Sâmbăta Morților, Biserica Ortodoxă îi pomenește pe cei trecuți în neființă, prin organizarea Slujbei Parastasului și a Sfintei Liturghii. Pentru pomenirea morților la biserică, enoriașii duc colivă, colac sau turtă, o sticlă cu vin și pomelnicul în care sunt trecute numele persoanelor care nu mai viețuiesc pe Pământ, pentru a fi slujite de către preoți.

La Moșii de Iarnă ritualul prevede ca în fiecare biserică să se oficieze Sfânta Liturghie și Slujba Parastasului! La biserică se duc, spre a fi slujite de către preoți, colivă, colac, sticlă cu vin, pomelnicul în care trecem numele celor plecaţi la Domnul şi lumânări.

Pentru pomenirea morților se mai pot duce, în funcţie de posibilităţi, pachete cu plăcinte, brânzeturi, piftie, carne, sarmale, mere şi alte fructe. În această zi, se aprind lumânări la mormintele rudelor trecute în neființă, pentru a încălzi sufletele celor decedați.

Tradiții și obiceiuri de Moșii de iarnă 2021

În unele zone ale României, la țară, sărbătoarea Moșilor de Iarnă este cunoscută și sub numele de „Moșii de piftii”. Potrivit datinelor străvechi, tot ceea ce rămâne nemâncat în Sâmbăta Morților se aruncă și nu se păstrează pentru a doua zi, când avem Duminica Lăsatului Secului de carne.

În caz contrar, se spune că iarna se va răzbuna și va trimite valuri de nămeți peste cei care nu respectă orânduielile Domnului.

În Sâmbăta Morților nu se lucrează, iar la cimitir se aprind cel puțin două lumânări

Femeile care încalcă tradiţia şi lucrează în această zi sunt pedepsite să tremure ca piftia şi „li se întoarce pomana” pe care au dat-o.

Atenție, cei dragi decedați de mai puțin de un an nu trebuie pomeniți alături de ceilalți! Pentru ei se scrie doar un pomelnic separat.

Credincioşii care fac pomeniri de Moșii de iarnă trebuie să meargă la biserică de dimineaţă, ca să participe la Sfânta Liturghie. Abia după această slujbă se oficiază şi parastasul. Familia merge la cimitir, unde trebuie să aprindă cel puţin două lumânări – numărul minim necesar, potrivit superstiţiilor, pentru a încălzi sufletele morţilor.

În Muntenia încă se mai păstrează obiceiul ca, lângă colivă, la pomeni să se pună și un bănuţ care să fie dat celui mai sărac om din sat, pentru a aduce spor atât celui ce a dat, cât și celui care a primit.

În vechime, se obișnuia pe la sate să se organizeze hore, iar la oraș, bâlciuri și baluri.

Nu se fac nunţi de Moșii de iarnă

Conform tradiţiei creştin ortodoxe, odată cu Lăsatul secului de carne, cununiile religioase ar trebui să fie interzise. Noul sezon al nunţilor se va deschide după Duminica Tomii (a doua duminică după Paște).

Pomenirea morților la români

  • Moșii de primăvară – sâmbăta din preajma Mucenicilor;
  • Moșii de vară – sâmbăta dinaintea Rusaliilor;
  • Moșii de toamnă – prima sâmbătă din luna noiembrie;
  • Moșii de iarnă – sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne.

 

×
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close