Antena 3 CNN Actualitate Religie Preoţii români arestaţi în Grecia pentru furt de moaşte, suspendaţi din Episcopie

Preoţii români arestaţi în Grecia pentru furt de moaşte, suspendaţi din Episcopie

Preoţii români arestaţi în Grecia pentru furt de moaşte, suspendaţi din Episcopie
Sursa foto: Foto: Agerpres
09 Oct 2015   •   13:59

Preoţii arestaţi în Grecia pentru că au încercat să fure moaştele Sfântului Haralambie au fost suspendaţi. Decizia Patriarhiei vine după ce preoţii au vrut să fure mâna sfântului, în timpul unui pelerinaj la Mănăstirea Mega Spileo. 

 
Toţi suspecţii au fost, însă, prinşi şi moaştele înapoiate bisericii. 
 
Cei cinci români acuzaţi că au încercat să fure moaştele Sfântului Haralambie în Grecia vor fi audiaţi de un judecător care va decide dacă vor fi cercetaţi în stare de arest sau în libertate.
 
Potrivit presei elene, doi dintre ei, pelerini laici, şi-au recunoscut vina, dar ceilalţi trei preoţi se declară nevinovaţi. 
 
Călugării mănăstirii Mega Spileo, care adăposteşte mâna sfântului, îi acuză şi pe preoţi de complicitate. 

×
Subiecte în articol: moaste preoti Grecia
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close