Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Cel mai mare program de screening hepatic din România | Peste 180.000 de români au fost testaţi

Cel mai mare program de screening hepatic din România | Peste 180.000 de români au fost testaţi

Avem datele finale ale celui mai mare program de screening dedicat bolilor hepatice din sudul țării. Peste 180.000 de oameni au fost testaţi gratuit pentru infecțiile cu virusurile hepatitice B și C, cei mai mulţi din categoriile vulnerabile.

de Redacția Antena 3 CNN    |    30 Noi 2023   •   09:54

Viaţa a peste 4000 de pacienţi s-a schimbat radical după ce au fost depistaţi pozitiv, deşi nu au avut niciun simptom. Vestea bună este că peste 80% dintre cei care au aflat că au această patologie au fost îndumaţi către investigaţii şi tratament. Programul LIVERO2-SUD a scos la iveală şi faptul că rata afecţiunilor hepatice a scăzut semnificativ în România, deşi sunt în continuare foarte mulţi depistaţi în stadii avansate de boală.

Proiectul LIVERO2-SUD a fost o premieră în România în domeniul eradicării hepatitelor virale. S-a derulat pe parcursul a 3 ani şi a acoperit 12 judeţe. Actorii implicaţi şi-au depăşi cu mult obiectivele asumate. Au fost testaţi cu 150% mai mulţi oameni decât ţinta iniţială, cei mai mulţi din categoriile vulnerabile.

”Pentru acești oameni care vin din comunități rural, adeseori izolate, pentru persoane neasigurate, fără adăpost, fără acte de identitate, cei care provin din instituții. 

Pentru toate aceste categorii aș spune eu că a fost un proict binevenit în ceea ce privește sănătatea hepatică”, a declarat Liana Gheorghe, Manager de Program LIVE2-SUD.

Citește și: Acreditarea RENAR garantează rezultatele corecte ale analizelor: ”Conferă încredere că sunt efectuate conform cerințelor standard”

Din totalul celor 180 de mii de oameni testaţi pentru infecțiile cu virusurile hepatitice B și C, peste 4.000 de pacienți au fost depistați pozitiv. Deşi proiectul a demonstrat că prevalenţa a scăzut semnificativ , situaţia este în ontinuare îngrijorătoare.

”Avem foarte mulți subiecți cu boala hepatică avansată și de aici ideea de a demara probabil un proiect care să se adreseze screeningului sau detenției precoce a bolii hepatice avansate, înainte ca ea să ajungă la ciroză hepatica, la complicațiile acesteia”, a mai declarat Liana Gheorghe.

Peste 80% dintre pacienții depistați pozitiv au primit o nouă şansă la viaţă, au ajuns rapid într-un centru de prevenţie, la Institutul Clinic Fundeni, la Spitalul Județean de Urgență Craiova ori la Universitar de Urgență București.

”Șapte la sută dintre cei care ajung să fie diagnosticați în stadiu de fibroză avasantă pot să facă cancer și pănă la 50% din ei pot să facă cancer și 14 % pot să moară chiar în cazuri inferioare de fribroza”, spune Prof. Dr. Corina POP, Profesor Universitar Medicină Internă și Gastroenterologie, UMF Carol Davila București, Director Medical Spitalul Universitar de Urgență București.

Proiectul LIVE2-SUD aduce însă şi speranţă, se fac paşi importanţi spre eliminarea hepatitelor virale din România, până în 2030. Însă o mare problemă este în continuare pentru cei care nu sunt asiguraţi.

 ”Trebuie să ne asigurăm că asigurăm accesul la investigații și mai ales la terapia antivirală acolo unde este indicată de medicul specialist fără a mai ține cont de calitatea de asigurat sau neasigurat”, a spus Marinela Debu, de la Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România,

Programul LIVE2-SUD s-a defăşurat în peste 440 de cabinete de medicina de familie, dar şi cu ajutorul a zeci de caravane mobile.

×
Parteneri
Mesaj RO-Alert în Slănic Prahova: ”Părăsiți zona!”
x close