Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Picăturile de ochi homeopate sunt periculoase pentru ochi, avertizează Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA

Picăturile de ochi homeopate sunt periculoase pentru ochi, avertizează Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA

Oficialii americani din domeniul sănătății avertizează consumatorii să nu mai folosească picăturile de ochi homeopate.

Picăturile de ochi homeopate sunt periculoase pentru ochi, avertizează Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA
Sursa foto: Freepik.com
de Georgiana Adam    |    14 Dec 2023   •   12:08

Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din SUA a avertizat împotriva utilizării picăturilor de ochi homeopate.

Potrivit FDA, acestea au fost asociate, în 2023, cu contractarea unei bacterii rezistente la medicamente, inclusiv infecţii, pierderea vederii şi chiar deces.

Oficialii americani din domeniul sănătății avertizează consumatorii să nu mai folosească picături de ochi homeopate. "Nimeni nu ar trebui să folosească vreodată produse oftalmice homeopate, iar fiecare astfel de produs ar trebui retras de pe piață.", au declarat aceştia, potrivit arstechnica.com

Există îngrijorări legate de siguranța produselor homeopate. Unele produse homeopate pot conține substanțe care, dacă nu sunt diluate sau preparate corespunzător, pot fi toxice.

De asemenea, pot exista riscuri de contaminare, întrucât aceste produse nu sunt supuse la aceleași standarde stricte de testare și reglementare ca medicamentele convenționale.

Potrivit sursei citate, avertismentul emis de Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din SUA subliniază că produsele destinate ochilor, în special cele homeopate, prezintă un risc crescut de infecții serioase sau alte probleme grave la nivel ochilor.

Citeşte şi: Nu-i nici alcoolul, nici tutunul, nici sedentarismul! Cercetătorii au identificat comportamentul uman care crește cu aproape 40% riscul de deces prematur

În ultimii ani, FDA și Comisia Federală pentru Comerț au luat măsuri împotriva produselor homeopate. Astfel, oficialii americani din domeniul sănătății nu mai fac niciun rabat în ceea ce priveşte produsele homeopate destinate ochilor.

FDA îi avertizează și pe consumatori să nu utilizeze niciun produs de picături pentru ochi fără prescripție medicală care pretinde că tratează glaucomul, cataracta, retinopatia sau degenerescența maculară, deoarece nu există tratamente reale fără prescripție medicală pentru aceste afecţiuni.

Mai mult decât atât, consumatorii ar trebui, de asemenea, să evite orice produs care conține Methylsulfonylmethane (MSM), care este vândut ilegal în SUA, și orice produs cu sulfat de argint sau argint, deoarece acestea pot schimba permanent culoarea albă a sclerei.

Homeopatia este o formă de medicină alternativă care se bazează pe principiul "similia similibus curentur", adică "similarele se vindecă prin similare". Acest principiu a fost formulat de către Samuel Hahnemann, un medic german, la sfârșitul secolului al XVIII-lea.

×
Subiecte în articol: picături de ochi FDA
Parteneri
A început distribuirea pensiilor pe luna mai. Anunţul Poştei Române
x close