Antena 3 CNN Actualitate Și-a ținut inima în mână! Adevărul şocant din spatele acestei imagini

Și-a ținut inima în mână! Adevărul şocant din spatele acestei imagini

Și-a ținut inima în mână! Adevărul şocant din spatele acestei imagini
Sursa foto: Foto: reddit.com
de S.T.    |    18 Aug 2017   •   21:01

Brandon Alexander Linkenhoker și-a ținut în mână propria inimă. Tânărul a fost supus unui transplant de inimă.

Tatăl băiatului a dezvăluit pe internet că tânărul a reuşit să treacă cu bine peste operaţie, iar la patru luni de la intervenţie medicii i-au dat voie să-şi vadă inima care-i fusese înlocuită.

„Aici e fiul meu ţinând în mână vechea inimă la patru luni de la transplant. De atunci au trecut două luni (...). Operaţia a avut loc noaptea târziu şi când mergeam pe holurile goale ale spitalului aşteptând să iasă din operaţie şi să ne anunţe că fiul nostru a fost salvat, nu mă puteam gândi decât la familia donatorului care aştepta pe holurile spitalului din apropiere ca medicii să îi anunţe că viaţa copilului lor a ajuns la sfârşit. În cele mai negre momente din viaţa lor au luat decizia de a salva viaţa unui străin , astfel încât o altă familie să nu fie nevoită să treacă prin suferinţa pe care o trăiau ei în acel moment. Fără nicio aşteptare sau recompensă în schimb. E prea mult şi doar să te gândeşti la asta. Ce să-i spui cuiva care face un asemenea gest? Sunt un fel de Dumnezeu pentru noi”, a povestit tatăl băiatului într-un mesaj postat pe internet.

Din păcate, Brandon Linkenhoker nu a reuşit să supravieţuiască transplantului. Băiatul de 19 ani a murit în iulie 2012.

×
Subiecte în articol: inima transplant
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close