Antena 3 CNN Actualitate Social Alertă meteo. Cod galben de ceaţă în mai multe judeţe

Alertă meteo. Cod galben de ceaţă în mai multe judeţe

Alertă meteo. Cod galben de ceaţă în mai multe judeţe
10 Noi 2017   •   08:09

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri dimineaţa, o serie de avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă şi vizibilitate redusă în trafic, valabile în 16 judeţe din Transilvania, Banat, Moldova şi Muntenia, pe durata următoarelor ore.

Potrivit meteorologilor, până la ora 11:00, în zona joasă a judeţelor Bihor, Timiş, Arad, Argeş, Dâmboviţa, Caraş-Severin, Ialomiţa şi Călăraşi se va semnala ceaţă, fenomen care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri, iar unele zone şi ploi slabe.

De asemenea, până la ora 10:00, vor fi fenomene similare în localităţi din judeţele Botoşani, Harghita şi Covasna, inclusiv pe drumurile naţionale şi europene. În primul judeţ atenţionat, local, ceaţa va fi asociată cu burniţă.

Până la ora 9:30, judeţele Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Dolj, cu precădere în zona joasă a acestora, se vor afla sub Cod galben de ceaţă şi vizibilitate redusă în trafic, iar izolat va cădea burniţă.

Avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maxim 6 ore.

×
Subiecte în articol: ceata alerta meteo judete vremea
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close