Antena 3 CNN Actualitate Social NOAPTEA MUZEELOR 2018. Programul complet al muzeelor din Timișoara

NOAPTEA MUZEELOR 2018. Programul complet al muzeelor din Timișoara

NOAPTEA MUZEELOR 2018. Programul complet al muzeelor din Timișoara
19 Mai 2018   •   00:00

NOAPTEA MUZEELOR 2018 TIMIȘOARA. În noaptea de sâmbătă spre duminică va avea loc în Timișoara, evenimentul Noaptea Muzeelor. Iată programul complet din județ.

NOAPTEA MUZEELOR 2018 TIMIȘOARA. Muzeul de Artă Timişoara oferă o expoziţie VICTOR VASARELY 18.00 – 23.30 Timişoara, Piaţa Unirii nr 1 . Născut la Pécs in aprilie 1906, Victor Vasarely a revoluţionat arta contemporană atât prin mesajul transmis cât şi/ mai ales printr-o nouă estetică, prin mjiloacele folosite şi prin regândirea rolului artei în societate.

NOAPTEA MUZEELOR 2018 TIMIȘOARA. Parcurgând mai multe etape de creaţie şi îndeosebi de reinterpretare a esenţei artei, Vasarely trece de la grafică la pictură şi apoi la artă monumentală cu convingerea că dincolo de profilul ei clasic, arta trebuie să capteze dinamica interacţiunii cu privirea umană, cu ochiul care o sfredeleşte în căutarea poveştii, cu propria ei structură care nu se lasă destăinuită.

NOAPTEA MUZEELOR 2018 TIMIȘOARA. Îmbinarea efortului de ˮdemocratizare a arteiˮ (Jozsef Sarkany, curatorul expoziţiei Victor Vasarely, Pécs) cu preocuparea de includere a structurii matematice a imaginii si, consecutiv, a mijloacelor inginereşti de sinteză a mesajului artistic, arta lui Vasarely se adresează omului contemporan poate cu o mai mare pregnanţă decât celor ce i-au fost contemporani, spun timişorenii.

×
Subiecte în articol: Noaptea Muzeelor
Parteneri
Furtuna Renata a adus în România ploi torenţiale
x close