Antena 3 CNN Actualitate Statul român vrea să intre pe piața asigurărilor RCA, după falimentul Euroins. Dan Cărbunaru: "Există un demers legat de CEC"

Statul român vrea să intre pe piața asigurărilor RCA, după falimentul Euroins. Dan Cărbunaru: "Există un demers legat de CEC"

Există un demers legat de CEC Bank, prin intermediul căruia statul român să poată intra pe piaţa asigurărilor auto, spune purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

de Mia Lungu    |    22 Mar 2023   •   16:30

"Guvernul României este gata să vină în sprijinul celor afectați de ce se întâmplă pe piața asigurărilor auto, pe piața RCA.", spune Dan Cărbunaru.

"Ministerul de Finanțe este pregătit să aducă pe masa Guvernului aceste propuneri (ale ASF - n.r.), deja aceste propuneri au fost prezentate în cadrul procedurii de prezentare transparentă guvernamentală. În urmă toarele zile cel mai probabil va ajunge pe masa Guvernului și va intra în vigoare.

Este vorba de tarife de primă maxime pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie, sunt stabilite la nivelul propriilor tarife de primă practicate de către fiecare asigurător RCA la data de 1 martie 2022, și vor fi aplicate e pentru o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, în măsura în care hotărârea trece prin guvern și este aprobată", a mai precizat Dan Cărbunaru.

El apreciază că este "încă o dovadă a faptului că acest Guvern intervine cu responsabilitate și este pregătit să facă acest lucru ori de câte ori este nevoie, respectând reglementările legale și rolul pe care diferitele autorități îl joacă în acest context". 

Citește și: Ce trebuie să facă românii pentru a-și recupera banii pe asigurarea auto la Euroins. Cum denunți polița RCA, pas cu pas

Referitor la intenția Guvernului de a introduce o nouă companie pe piața asigurărilor, Dan Cărbunaru spune: "Este vorba de dorința Guvernului, exprimată și de către premier, ca statul român să aibă o prezență activă în acest domeniu și există un demers care cel mai probabil va fi legat de CEC, prin intermediul căruia statul român să poată intra pe piața asigurărilor auto, cu produse în contextul funcționării pieței" și că "sunt detalii pe care în acest moment Ministerul de Finanțe și alte autorități competente le gestionează". 

Întrebat în cât timp ar putea intra pe piață o astfel de companie, Carbunaru precizează: "De îndată ce vor fi parcurse toate procedurile legale, care necesită nu doar termene, dar și o pregătire concretă în materie".

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close