Antena 3 CNN Actualitate Suspiciune de corupție la Ministerul Fondurilor Europene

Suspiciune de corupție la Ministerul Fondurilor Europene

Suspiciune de corupție la Ministerul Fondurilor Europene
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
13 Sep 2016   •   11:52

Agenția Națională de Integritate (ANI) a sesizat Direcția Națională Anticorupție (DNA) în legătură cu fapte de corupție comise de directorul Direcției Management Financiar AM POS CCE din cadrul Ministerului Fondurilor Europene.

Mai exact, Agenția Naționalã de Integritate a constatat existența indiciilor privind posibila sãvârșire a infracțiunii de conflict de interese și a altor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție de cãtre Iulia Ioana Baz, director la Direcția Management Financiar AM POS CCE Ministerul Fondurilor Europene, potrivit unui comunicat al ANI.

„În exercitarea funcției publice, BAZ IULIA IOANA a semnat listele de verificare a achizițiilor publice pentru douã societãți comerciale care au încheiat contracte, în calitate de beneficiar, cu S.C. RomActiv Business Consulting S.R.L, în calitate de consultant, societate în cadrul cãreia aceasta a avut contract de muncã în ultimii 5 ani, rezultând astfel indicii privind posibila sãvârșire a infracțiunii de conflict de interese. Valoarea celor douã contracte de achiziții publice a fost în cuantum de 20.000 euro, respectiv de 4.000 euro (echivalentul sumei de 17.683 lei).

De asemenea, ulterior numirii acesteia în funcția publicã, Ministerul pentru Societatea Informaționalã, în calitate de Organism Intermediar, în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene pentru Programul Operațional Sectorial „Creșterea Competitivitãții Economice, a încheiat un contract de finanțare cu S.C. European Funds Invest S.R.L., societate la care BAZ IULIA IOANA a deținut funcția de administrator si pentru care a întocmit o serie de documente care au stat la baza încheierii contractului.

Având în vedere cele de mai sus, Agenția Naționalã de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Naționalã Anticorupție în vederea verificãrii indiciilor privind sãvârșirea de cãtre BAZ IULIA IOANA infracțiunii prevãzute de art.12, lit.b) din Legea nr.78/2000 potrivit cãruia „Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani urmãtoarele fapte, dacã sunt sãvârºite în scopul obþinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite: a) efectuarea de operaþiuni financiare, ca acte de comerþ, incompatibile cu funcþia, atribuþia sau însãrcinarea pe care o îndeplineºte o persoanã ori încheierea de tranzacþii financiare, utilizând informaþiile obþinute în virtutea funcþiei, atribuþiei sau însãrcinãrii sale; b) folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaþii ce nu sunt destinate publicitãþii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaþii” și a infracțiunii de conflict de interese, prevãzutã de art. 301 din Codul Penal al României, potrivit cãruia „Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soțul sãu, pentru o rudã ori pentru un afin pânã la gradul II inclusiv sau pentru o altã persoanã cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncã în ultimii 5 ani sau din partea cãreia a beneficiat ori beneficiazã de foloase de orice naturã, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitãrii dreptului de a ocupa o funcție publicã”.

Persoana evaluatã a fost informatã despre declanșarea procedurii de evaluare.

Agenția Naționalã de Integritate își exercitã atribuțiile cu respectarea principiilor legalitãții, confidențialitãții, imparțialitãții, independenței operaționale, celeritãții, bunei administrãri, precum și al dreptului la apãrare”, se arată în comunicatul ANI.

×
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu ar urma să îşi retragă candidatura
x close