Antena 3 CNN Actualitate Un angajat MAI a fost implicat într-un accident rutier după ce s-a urcat BEAT la volan

Un angajat MAI a fost implicat într-un accident rutier după ce s-a urcat BEAT la volan

Un angajat MAI a fost implicat într-un accident rutier după ce s-a urcat BEAT la volan
07 Ian 2014   •   21:54

Un angajat al Ministerului Afacerilor Interne a fost implicat, marţi seara, într-un accident rutier în municipiul Drobeta Turnu Severin, după ce maşina condusă de acesta a acroşat un autoturism parcat. Poliţiştii au stabilit ulterior că salariatul MAI consumase băuturi alcoolice.
   
Accidentul a avut loc marţi seara, pe strada Topolniţei din Drobeta Turnu Severin, maşina condusă de angajatul MAI acroşând un autoturism care era parcat pe partea dreaptă a drumului, transmite MEDIAFAX.
   
Potrivit comisarului Viorel Stăncioiu de la Biroul Rutier al municipiului Drobeta Turnu Severin, în urma accidentului nu au fost înregistrate persoane rănite, ci doar pagube materiale.
   
El a precizat că proprietarul autoturismului acroşat nu s-a înţeles pe cale amiabilă cu angajatul MAI, astfel că a solicitat intervenţia unui echipaj de poliţie la faţa locului.
   
"Ajunşi la faţa locului am constatat că şoferul unui autoturism înmatriculat în Bucureşti a acroşat un autoturism oprit pe partea dreaptă. Şoferul vinovat a fost testat, rezultând o concentraţie de 0,77 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, după care acesta a fost dus la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi pentru recoltarea probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei", a mai declarat Stăncioiu.
   
Angajatului MAI i-a fost reţinut pemisul de conducere, iar pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice.
   
Selcer Eugen, în vârstă de 45 de ani, este angajat al Direcţiei Medicale a Ministerului Afacerilor Interne, fiind asistent medical la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Mehedinţi.

×
Parteneri
O biserică din Alba a ars până la temelie, chiar în prima zi de Paște
x close