Antena 3 CNN Actualitate Vieţi salvate după două transplanturi de inimă (VIDEO)

Vieţi salvate după două transplanturi de inimă (VIDEO)

Vieţi salvate după două transplanturi de inimă (VIDEO)
Sursa foto: operatie
07 Mar 2010   •   14:00

O muncă istovitoare, ore întregi de operaţie şi un final fericit. Două vieţi au fost salvate de medicii de la Tîrgu-Mureş după două operaţii de transplant de inimă. Beneficiarii sunt o fata de 15 ani din Sibiu şi un bărbat de 51 de ani, din judeţul Cluj. Ambii grav bolnavi, de insuficienţă cardiacă.

În recipiente speciale, cu ajutorul unui elicopter, medicii au adus la Institutul de Boli Cardio-Vasculare şi Transplant Târgu-Mureş inima unei fetiţe de 13 ani, destinată unui bărbat de 52 de ani, aflat în stare gravă.

Bărbatul a fost adus de urgenţă la Tîrgu Mureş, pentru operaţie. Avea insuficienţă cardiacă şi făcuse deja două infarcte, dar transplantul a fost o reuşită.

Aceiaşi medici au efectuat al doilea transplant de inimă în ultimele 24 de ore. Familia unui bărbat de 35 de ani din Iaşi, aflat în moarte clinică, a acceptat să-i doneze organele, iar inima sa a ajuns la o adolescentă de 15 ani, din Sibiu.

Fetiţa suferea de aproape 4 ani de o insuficienţă cardiacă gravă. În ultimii ani, boală îi paralizase şi celelelate oragane. Ficatul, plămânii şi apoi rinichii. Iar operaţia a fost una riscantă.

Familia încă nu a văzut-o, dar ştie că acum fata bine. Şi pot spune că s-a născut pentru a doua oară.



Antena 3




×
Subiecte în articol: inima transplant organe ficat plamani operatie
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close