Vorbeau două lumânări. Una care ardea şi una care nu era aprinsă. Care care nu era aprinsă îi zice celei care ardea: Draga mea soră, mie îmi pare foarte rău de tine. O să te topeşti şi o să dispari şi ce ai înţeles? Eu stau liniştită, stau culcată, nu mă deranjează nimeni şi nu o să mă piardă nimeni. Te stingi şi nu o să mai exişti.
Iar lumânarea care ardea îi răspunde: Eu mi-am găsit sensul vieţii, tu nu ai un sens. Eu am luminat case, suflete, drumuri, am luminat la patul bolnavilor, le-am adus bucurie, şi chiar dacă mă sting pe parcurs îmi dau seama că eu voi trăi mereu pentru că toată lumea îşi va aminti că a ars o lumânare pentru chestia asta ori tu trăieşti fără niciun sens.
Se spune că viaţa este lumină. Dormitul este moarte. Aşa că îţi doresc să nu rămâi aşa, îţi doresc să trăieşti şi să aduci bucurie celorlalţi.
Aşa sunt şi oamenii.
Ne rugăm la Dumnezeu să fie pace.
